De la Creier la Inimă
Sistemul de convingeri al unui optimist
< scrisă în 2017 – revizuită în 2025 >

Să mergi de la Creier la Inimă înseamnă să îți schimbi gândirea în așa fel încât să gândești cu inima. Creierul tău îți este de folos însă, de-a lungul anilor, acesta ajunge să strângă tot felul de convingeri care, din păcate, pot transforma creierul într-un dușman.
Pe de altă parte, atunci când gândești cu inima, îți păstrezi mintea întotdeauna deschisă și îți reîmprospătezi constant gândurile, pentru a te asigura că informația din jurul tău ajunge la tine.
Cartea „De la Creier la Inimă” este despre convingerile cu care societatea încearcă să ne hrănească. Însă, aceste convingeri, de cele mai multe ori sunt negative și dăunătoare și, în loc să ne ajute, mai mult ne limitează.
Vei găsi informație pe care probabil ai mai descoperit-o anterior însă vei găsi și activități practice care să te ajute să schimbi informațiile în convingeri puternice care te vor ajuta să îți trăiești viața așa cum îți dorești.
„De la Creier la Inimă” este cartea care are un singur scop: să te ajute să devii conștient de convingerile tale, să le elimini pe acelea pe care nu ți le dorești, și să îți creezi unele noi (și folositoare).
Momentan indisponibilă
Completează câmpul de mai jos și te anunțăm când cartea apare în librării.