Cei mai buni 5 vorbitori motivaționali din lume

Un vorbitor motivațional sau inspirațional este unul care reușește să motiveze sau să inspire audiența în a face ceva, de obicei o schimbare. Și cu siguranță există foarte mulți vorbitori motivaționali foarte buni în întreaga lume, însă sunt câțiva care m-au impresionat și am împărtășesc și cu voi câteva informații în acest sens. Tony Robbins […]
De ce am ales să fiu optimist, într-o lume a realiștilor?

Cred că momentul alegerii a fost momentul în care am început acest blog, sau cel puțin atunci l-am conștientizat. În sinea mea, probabil sunt optimist de când m-am născut, adică țin minte că și atunci când eram mic, dacă aveam o problemă, eram mereu cu ochii după soluții. Însă totul a început să devină clar […]
Seminar MixPanda noiembrie 2014

Ce este MixPanda? MixPanda este un concept ce își dorește să readucă în prim plan cuvântul Almanah, pe care sunt singur că foarte multe persoane l-au uitat. Termenul este pus în lumină prin intermediul … [click for more info]. La sfârșitul lunii acesteia va fi din nou un seminar, cu o nouă temă în jurul căreia […]
În curând vei ajunge să vorbești în public. Ești pregătit?

Peste o săptămână, o lună sau poate un an va trebui să vorbești în public, și probabil că acum nu ești foarte convins de asta, însă se va întâmpla. Probabil chiar vei ajunge să te întrebi „de ce eu?”, iar aceasta este întrebarea la care avem câteva răspunsuri. De cele mai multe ori, un vorbitor […]
Interact organizează TEDxYouth la Craiova

Dacă în articolul anterior prezentam cele mai bune 5 discursuri TED, acum am onoarea de a anunța faptul că TEDxYouth este prezent în Craiova. Organizat de cei de la Interact, conferința TEDxYouth@CaleaUnirii va începe sâmbătă dimineața, la ora 10:00, pe data de 6 decembrie, la Universitatea din Craiova. Din păcate, se pare că biletele s-au […]
Cele mai bune 5 discursuri TED

Fie că ești în căutare de oratori mai buni pe care să-i analizezi, fie că dorești să asculți niște idei pur și simplu uimitoare, TED este locul în care găsești aceste două elemente, în marea majoritate a timpului combinate. În continuare sunt prezentate cele mai bune 5 discursuri de pe TED, din punctul meu de […]
Pașii esențiali facilitării unei discuții

Așa cum spuneam în articolul precedent, facilitatorul este responsabil pentru furnizarea unui climat și atmosferă cât mai sigure pentru activitățile ce și le propune. Însă probabil te întrebi „Ce aș putea face în cadrul unei activități pentru a trece cât mai eficient prin procesul de facilitare?”. În continuare îți voi prezenta pași simpli care pot […]
Importanța dezvoltării abilităților de facilitare a discuțiilor

Acestea reprezintă unul din cele mai importante seturi de abilități pentru lideri, folosite pentru a ghida și delega munca într-o organizație în cadrul grupurilor de oameni în care au loc fie întâlniri, fie sesiuni de planificare și chiar și traininguri. În cadrul unui training, o persoană are responsabilitatea de ghida restul oamenilor în a lucra […]
Cum să previi sau să faci față membrilor dificili ai audienței

Următoarele tehnici de a face față membrilor dificili, numite de altfel și intervenții, pot fi folosite în mod special atunci când apar probleme în cadrul unei sesiuni de training. Acestea pot fi folosite în mod separat, însă sunt mult mai eficiente când sunt folosite împreună, într-un mod combinat. Intervențiile nu au o forță foarte mare […]
11 sfaturi pentru vorbitul în public folositoare în orice domeniu din viață

Recunoștința este pasul cu care poți începe Fiecare ocazie de a sta în fața oamenilor este o onoare. Mulțumește gazdei, mulțumește audienței pentru tot efortul depus pentru a fi prezenți și pentru a te asculta. A fi pregătit este cel mai inteligent lucru pe care îl poți face Chiar dacă te poți îmbunătăți doar cu […]