Despre David Mitran și Fii Optimist
Din 2012 și până în prezent
Fiecare schimbare importantă începe cu o întrebare. A mea a fost simplă: „Ce ar fi dacă aș începe să împărtășesc felul în care văd lumea?”
Felul în care gestionez eșecul. Optimismul pe care îl trăiesc. Nu doar gândurile pe care le am, cât și mentalitatea cu care îmi trăiesc viața. Nu pentru că viața este întotdeauna roz și plină de lumină, ci pentru că am învățat cum să găsesc lumina, chiar și în întuneric.
Despre asta este fiioptimist.ro. Nu este doar un simplu website, ci o reflectare a călătoriei mele. Un loc unde experiența întâlnește perspicacitatea, unde scriu despre ce trăiesc: creșterea mea, felul în care gândesc, obstacolele de care am parte, și momentele mici care adesea transmit cel mai mult.
De mai bine de 20 de ani trăiesc prin lentilele tulburării de personalitate borderline.
A fost atât o provocare cât și un bun învățător. Prin intermediul intensității trăirilor, îndoielilor de sine și reconstruirii, am ajuns să înțeleg reziliența nu ca pe ceva superficial care iese în evidență, ci mai degrabă ca pe un lucru tăcut dar puternic. Un lucru care își are rădăcinile în conștientizare, disciplină și comapsiune.
Această perspectivă este ceea ce modelează lucrurile pe care ți le împărtășesc. Fie că reflectez asupra vieții, îți povestesc despre optimism, explorez dezvoltarea personală, sau îi ghidez pe ceilalți în sesiunile de coaching.
Lucrurile pe care le fac nu sunt despre trend sau tehnici. Ele sunt despre profunzime. Despre aliniere. Ele sunt despre a crea cu intenție.
Acest spațiu a fost construit pentru oamenii care caută mai mult decât zgomot. Care tânjesc după claritate, onestitate și creștere. Care vor să-și construiască viața autentic.
Scriu pentru ei. Pentru tine. Pentru oricine crede că vulnerabilitatea este un punct forte și în puterea unei perspective noi.
Ce vei găsi aici
Oamenii spun că valorifică abilitatea mea de a:
- Transforma experiențe complexe în reflecții complexe și oneste
- Face legătura între două laturi importante a ceea ce trăim: practica și emoționalul (strategia și sufletul)
- Oferi o voce ancorată atât în optimism, cât și în realitate
Certificări și experiență
- Certificat în Neuroștiință • The Neuroscience Academy (2025)
- Business Coach Certificat • International Coaching Federation (2023)
- Trainer Certificat • CNFPA (2014)
- Peste 10 ani de experiență în Marketing Strategic și strategii de brand
- Peste 15 ani de experiență în Dezvoltare Personală
3 lecții învățate din optimism care îți vor schimba felul în care trăiești
Fără spam. Promit că îți trimit doar informații valoroase!