Camino de Santiago din Porto – 326.5 KM în 11 zile

Îmi aduc aminte că, în urmă cu câțiva ani, auzeam prietenii că menționau de Camino de Santiago și nu știam ce era. Până să mă interesez despre experiență, înțelesesem că ai mult de mers pe jos și cam atât. Mersul e doar o parte din experiență. Este partea esențială și totodată cea mai dureroasă.

După ce m-am interesat mai mult, am înțeles că sunt mai multe trasee Camino de Santiago și că traseele lungi pot fi împărțite în mai multe bucăți.

De exemplu, Camino Portuguese, pornește din Lisabona și se termină în Santiago de Compostela și este un traseu de aproximativ 650 kilometri. Este al doilea traseu ca popularitate, după Camino Frances. Însă, dacă ești cu adevărat aventuros, poți începe călătoria din cel mai sudic punct al Portugaliei (Faro) și să continui către Santiago de Compostela. Sau poți să începi din Porto (așa cum am făcut eu) și să experimentezi o variantă mai scurtă a călătoriei.

De asemenea, Camino Portuguese are două rute: cea pe coasta Portugaliei, și cea centrală.

În urmă cu 2-3 ani, când am aflat pentru prima dată de Camino de Santiago, mi-am dorit să fac traseul pentru că mi s-a părut o metodă bună de introspecție. Nu pare deloc simplu să faci câteva sute de kilometri în 10-12 zile, pe jos, și să fii în majoritatea timpului doar cu gândurile tale.

Călătoria spirituală și emoțională se completează cu cea fizică și astfel ai parte de o transformare aparte. Cel puțin acestea erau gândurile mele în urmă cu câțiva ani, după ce am citit despre Camino. Încă văd lucrurile la fel.

Chiar dacă am tot vrut să fac traseul în anii anteriori, mereu găseam scuze. Fie nu aveam bani, fie lucram, fie nu aveam echipament, și multe alte motive. Însă de data aceasta, am zis că orice s-ar întâmpla, o să îmi duc planul la bun sfârșit.

Pe 5 februarie mi-am cumpărat biletele de avion din București către Porto, iar apoi din Santiago de Compostela către București. Ajungeam pe 3 martie în Porto și pe 4 începeam călătoria. Îmi propusesem să parcurg între 11 și 29 de kilometri pe zi, pentru un total de 12 zile, așa că urma să încep pe 4 martie și să termin pe 15 martie.

Lucrurile s-au schimbat puțin. Am plecat pe 4 martie, am terminat pe 14 martie, și am mers între 15 kilometri (în ziua a 3-a) și 45 de kilometri (în ziua a 8-a). Mai mult de atât, nu am avut deloc echipament. Mi-am luat hainele obișnuite și niște încălțări ușoare, un rucsac în care am pus câteva haine, un polaroid, laptopul și o umbrelă.

Pentru fiecare zi în parte, am ținut un mic jurnal, și o să pun textul respectiv aici, în articol. Însă, până atunci, mai am câteva lucruri de menționat.

Durerea de picioare a fost foarte puternică și am ajuns de la dureri în talpă, la dureri de mușchi, dureri de călcâie și dureri de tibie. Am ajuns de la durere simplă, la senzația că îmi ia foc talpa sau că merg pe ace. Și am trecut prin atât de multă durere de picioare încât am ajuns să nu mai simt durerea.

Traseul pe care l-am făcut eu are oficial 240 de kilometri. Și am pornit la gând cu ideea că o să am de mers doar 240 de kilometri. Însă nu am mai luat în calcul plimbarea după mâncare sau ieșitul la o bere. La fel cum nu am luat în calcul distanțarea de traseu pentru că nu eram atent la hartă și o luam pe arătură. În total, după cele 11 zile, ceasul de la mână mi-a arătat 326.5 kilometri. Mult mai mult decât mă așteptasem.

Însă dincolo de toată durerea aceasta, experiența s-a meritat și m-aș risca să o repet, peste câțiva ani, pe un traseu diferit, poate chiar mai lung. S-a meritat pentru priveliștile minunate, mâncarea interesantă, și oamenii fantastici pe care i-am întâlnit pe traseu și cu care am creat niște conexiuni simpatice. Nu o să menționez toate lucrurile pe care le-am făcut sau pe toate persoanele pe care le-am întâlnit, însă am de gând să menționez două lucruri.

• Prima. În ziua a 3-a, am întâlnit doi tipi care locuiesc la 10-15 minute de Amsterdam, foarte tineri (unul are 20 de ani și altul 23 de ani) și care și-au început călătoria pe 10 Decembrie. Da, anul trecut. Au început în Faro (în sudul Portugaliei), au continuat către Sagres și apoi Lisabona, Porto și Santiago de Compostela. Aveau două rucsacuri imense în spinare și cărau cu ei și un cort, pe care îl foloseau în zilele călduroase. M-am întâlnit cu oamenii aceștia pe traseu în 6 din cele 11 zile, iar una din zile am parcurs-o împreună cu ei.
• A doua. Având în vedere că nu aveam echipament, toată lumea cu care interacționam se mira când le ziceam că fac traseul. De multe ori eram confundat cu un local și mă dădea de gol scoica pe care o purtam la gât sau faptul că nu vorbeam deloc spaniolă. Însă având în vedere că traseul era același cam pentru toată lumea, când te întâlneai cu cineva, îi povesteai persoanei respective despre oamenii pe care i-ai mai întâlnit pe traseu. Spre finalul traseului, ajunsesem să fiu popular și să știe lumea despre tipul din România fără echipament. A fost amuzant.

Cam atât pentru moment. În continuare găsești textele scrise în fiecare zi împreună cu poza care mi-a plăcut cel mai mult din fiecare zi.

Camino de Santiago – Ziua 1

Porto – Vila de Conde

În dimineața aceasta, m-am trezit la ora 6:15, am făcut un duș, mâncat un măr, niște banane și câteva nuci, și plecat la ora 7. Aveam în plan un drum de 24 de kilometri, până la Via Cha. În schimb, am mers 40 de kilometri.

Am plecat cu un măr în buzunar și cu o sticlă de apă după mine, dorind să văd oceanul, așa că m-am dus direct către el. Am ajuns acolo, am făcut câteva poze (două și cu polaroidul – am de gând să fac câte două pe zi cu el) și după o scurtă pauză de 10-15 minute, am continuat drumul pe coasta Portugaliei. A fost prima pauză din cele trei de azi.

Am avut noroc cu vremea, care a fost (și încă este) pur și simplu superbă. Puțin cam mult vânt în unele zone, însă doar soare. Începând cu ziua de mâine, schimb puțin traseul și mă îndepărtez de coastă – în caz că se pune ploaia, o să fie mai rău lângă ocean, și amărâta mea de umbrelă sigur nu o să reziste.

Am continuat să merg până când m-am hotărât să mă așez pe o bancă, să mănânc mărul și să iau pastilele pe care am uitat să le iau de dimineață – o aspirină și ceva combinație de calciu și magneziu. Am stat aici alte 15 minute.

Apoi am continuat să merg pe coasta Portugaliei și eram motivat de gândul că urmează să mănânc. M-am uitat puțin pe Google Maps să văd ce e în zonă și, la câțiva kilometri depărtare, era un local care părea simpatic din poze. Așa că m-am dus către el.

Localul se numește Nova Rumo și mi-am luat o supă cremă de legume, o baghetă cu ton (genială) și o bere. Aveam pe masă mâncare și în față oceanul. Nu îmi mai trebuia altceva.

Până aici, mersesem în jur de 20 de kilometri. Eram la periferia orașului Labruge și mă îndreptam către Vila Cha, acolo unde voiam să ajung inițial.

Ajung în zonă, și văd că cele câteva hosteluri cu preț decent erau închise. La un moment dat, văd semnul Camino (scoica pe care o port la gât) la un loc care oferea cazare și mă gândesc să verific. Doamna de acolo îmi cere 30 euro pe cazare – se pare că nu era hostel și treaba cu Camino era doar marketing, ca să îi atragă pe cei care fac traseul. În general, costurile sunt între 5 și 12 euro (rar ajung la 20 euro), iar la anumite hosteluri poți să plătești cu o donație, oricât dorești. Însă hostelurile acestea sunt speciale pentru pelerini (cei care fac Camino) și se numesc Albergue (încă îmi este dificil să pronunț cuvântul).

Am zis pas și am continuat să merg. Iar de aici înainte a început haosul. Vântul era din ce în ce mai puternic și îmi arunca nisip în ochi, în păr și prin locuri despre care prefer să nu vorbesc. Era nisip și pe traseul și nu aveam încotro decât să îmi umplu adidașii de nisip.

Pe traseu, m-am întâlnit cu doi olandezi care m-au ajutat să înțeleg că abia în următorul oraș (Vila de Conde) o să găsesc cazare. Aveau ditamai cartea cu tot felul de informații despre Camino – eu am o amărâtă de hartă, pe care am luat-o gratuit de la un birou de turism.

Am continuat să merg și, într-un final, am ajuns în oraș. Insă și aici am găsit două hosteluri închise și abia al treilea, unde sunt cazat acum, a fost disponibil. Am plătit 16.10 euro. Sunt 6 paturi în cameră și până acum am un singur coleg – un bărbat de 50-60 de ani care a terminat Camino și care acum se întoarce în Porto. M-a zis că a făcut multe trasee Camino și îmi arătă câteva desene pe care le-a făcut pe traseu – sunt superbe!

Înainte să mă pun în pat, m-am dus o spălătorie de haine care este la 100 de metri distanță de hostel. Doamna de acolo a fost foarte de treabă și, când a văzut că am doar câteva haine, mi le-a spălat ea, manual. Au trebuit doar băgate în mașină, să le usuce. M-am înteles bine cu ea, fără ca eu să știu portugheza sau ea engleza.

Mă dor picioarele ca naiba. Aș vrea să plec mâine la 7 de dimineață către următorul oraș, însă cred că o să plec la 10. Iar mâine aș avea un traseu de 26 de kilometri. Sper să fie doar atât. Altfel, termin traseul în 7 zile, nu 12.

Camino de Santiago – Ziua 2

Vila de Conde – Barcelos

Aveam în plan să fac 27 kilometri. Am facut 37 .

M-am trezit pe la 6, am stat în pat, am lucrat puțin și în jurul orei 8 am plecat. M-am dus către al doilea cel mai apropiat magazin Lidl și mi-am luat 3 banane, două mere și două pungi cu mixuri de nuci și fructe. Să trăiască Lidl că pot să găsesc aici și produsele pe care le găsesc la Lidl-ul care se află în cartierul de acasă.

El (adica Lidl) era cam la 3-4 kilometri distanță de locul în care fusesem cazat. Cam tot pe atunci au început să mă doară picioarele. Dacă vrea cineva să vină în locul meu, predau ștafeta. Mai sunt vreo 170 de kilometri de mers, în 10 zile.

La scurt timp după Lidl, m-am așezat undeva să mănânc bananele, un măr, și niște nuci. Iar apoi, la 3 străzi depărtare, am dat de un fel de potecă asfaltată pe care aveau voie doar pietonii și bicicliștii. Google îmi zicea să o iau pe acolo și așa am făcut.

Am mers pe poteca respectivă vreo 11 kilometri și tot nu s-a terminat, doar că eu trebuia să schimb traseul. Am avut bucăți bune din potecă fără om la orizont, iar cel mai des treceau pe lângă mine alergători și bicicliști. A plouat cam pe toată durata celor 11 kilometri.

Apoi, am făcut stânga și am ajuns într-un fel de sat. Abia dacă era populat și cu cat mergeam mai mult, cu atât îmi dădeam seama că, de fapt, nu mai eram pe traseul Camino și nici nu fusesem.

Când am ajuns în Vila de Conde, eram pe traseul coastei Portugaliei. Iar astăzi am făcut trecerea către traseul central. Însă, ca să fi ajuns în Barcelos și să fi urmat traseul Camino, în mod sigur nu reușeam astăzi.

Continuând cu drumul meu prin satul în care anunsesem, la un moment dat ies dintr-o curte 3 copii și mă întreabă ceva, în portugheză. Le zic “I only speak English and I’m doing Camino”, arătându-le scoica de la gât. La care, unul din copii zice “Ah… Ingles”. Probabil că prin satul lor nu treceau prea mulți turiști. Au continuat să îmi zică lucruri pe care nu le-am înțeles, așa că mi-am văzut de drum.

La scurt timp după, Google maps are chef de glume și îmi arată un drum care era doar pe hartă. Fuck you, Google. Cu ocazia asta am mai mers 3-5 kilometri în plus. Știu că sunt gras, dar prea mult sport strică.

Iar apoi am ajuns pe … autostradă.

O autostradă care avea destule mașini și zero trotuare. Treceau mașinile la un metru pe lângâ mine, iar asta mă făcea să mai uit de durerea de picioare.

Și am mers pe autostradă mult și bine. Cam o treime din traseu.

Într-un final, am ajuns în Barcelos și am căutat un loc în care să mănânc. Abia al treilea a fost deschis și mă bucur că am ajuns aici. Un local mic, numit Bistro Vigor. Când am intrat înăuntru, erau doar proprietarii (soț – soție) împreună cu doi prieteni – toți 4 luau masa împreună.

Tipul a vrut să îmi recomande niște mâncare, însă s-a răzgândit când i-am spus că sunt vegetarian. În momentul acela, a început să discute cu soția, care era bucătăreasă de 30 de ani, ce ar putea să îmi ofere. Am mâncat o supă cremă de legume și niște paste atât de delicioase că m-aș muta aici doar pentru paste.

Ah, și mi-au dat să mănânc niște pâine portugheză care a fost foarte interesantă. Pe toate acestea plus o bere am dat 10 euro. Am înțeles că supa cremă ar fi fost gratuită pentru oricine face Camino. Înainte să plec, am scris ceva inspirațional într-o carte în care au mai scris lucruri și alți pelerini.

Apoi m-am dus către hostel, care era la 10 minute distanță de Bistro Vigor și m-am cazat. Este genul de hostel în care plătesc cu o donație. Sunt 4 paturi în cameră și momentan sunt singur aici.

Mâine am în plan să merg doar 10 kilometri, până la cel mai apropiat oraș, că mă dor picioarele de nu mai pot!

Camino de Santiago – Ziua 3

Barcelos – Tamel

În dimineața asta m-am trezit la 6 și am stat în pat până aproape de 7:30. M-am îmbrăcat și am plecat să mă plimb prin Barcelos pentru 30 de minute și să fac câteva poze. Apoi, m-am uitat pe Google Maps și am văzut că am un drum de doar 11 kilometri până la următorul oraș. Cu tot cu plimbarea prin Barcelos, am ajuns astăzi la 13 kilometri. Mi-e ceva mai bine, dar tot mă dor tălpile.

A fost un traseu scurt, cu puțină autostradă și cu multe zone rurale. Peisaje frumoase peste tot.

Nu am prea multe de spus despre ziua de azi, decât că a fost una cu un traseu scurt și cu mult soare.

Am ajuns la un restaurant, care e peste drum de hostel, unde am mâncat niște ouă, cartofi prăjiți, orez, roșii și alte câteva chestii. Am dat 8.7 euro și în banii aceștia au intrat și o apă plată de 0.5 L.

Momentan sunt în grădina hostelului și aștept aici cam de o oră. Mai durează încă 20 de minute până se deschide și, din câte m-am interesat, costul este 5 euro/noapte. E genul se hostel în care au acces doar pelerinii.

Mâine am un traseu de 22-25 kilometri.

Camino de Santiago – Ziua 4

Tamel – Ponte de Lima

Deja informațiile încep să se amestece și am impresia că ce urmează să scriu s-a întâmplat în zilele anterioare.

M-am trezit de dimineață, înainte să răsară soarele, pe la 6:20. Am stat în pat până la 7 și apoi am plecat să îmi iau hainele din uscătorie. Încă erau umede, așa că am mai încercat să le usuc puțin, pentru 20 minute, însă nu am reusit — încă sunt ude în rucsac.

Eram super obosit când m-am trezit și aveam o întindere foarte neplăcută la gamba piciorului drept, însă după 10 minute de mers mi-am revenit și aveam energie grămadă. Simțeam că sunt în stare să alerg.

Tot drumul de astăzi a fost frumos. 32 de kilometri făcuți pe câmpii și prin păduri, cu mult soare. Am prins curaj să salut localnicii pe drum și să le zic pe portugheză ‘bună ziua’. Mă simt deja mare vorbitor de portugheză.

Pe drum, am întâlnit un tip din Germania, care are propriul business în real estate și am povestit despre diverse lucruri. Am mers împreună 4-5 kilometri, până când s-a oprit să se odihnească și eu mi-am continuat drumul. Cred că, de fapt, se săturase să mă tot audă vorbind.

Ajuns în Ponte de Lima, am căutat ceva de mâncare și abia al 3-lea restaurant a fost deschis. Mi s-a întâmplat și în Barcelos tot ca al treilea restaurant să fie deschis și a avut mâncare genială. La fel și de data aceasta. Am găsit un restaurant vegan, unde am băut un ceai, mâncat o supă cremă de roșii cu pește și o mâncare de linte geeenială, pentru doar 8 euro. Am mai dat încă 3 euro pentru o prăjitură.

Mai departe am plecat să îmi caut cazare și am ajuns într-un loc în care sunt 4 paturi în cameră și am un coleg de cameră din Germania. Pare de treabă.

Mâine am 17-20 kilometri. Pare lejer. Sper să nu fie mai mulți.

Camino de Santiago – Ziua 5

Ponte de Lima – Rubiães

Spre mirarea mea, de dimineață, colegul de cameră s-a trezit înaintea mea. Mi-am repetat ritualul din zilele anterioare, s-a făcut 7:20 și am plecat către cel mai apropiat Lidl, care era singurul din oras.

Având în vedere că Lidl se deschidea la 8, m-am învârtit puțin prin oraș și făcut câteva poze. Din Lidl am cumpărat un corn, o sticlă de apă și un mix de nuci. Am vrut să cumpăr și sac de dormit, dar nu am găsit.

După ce m-am plimbat prin Ponte de Lima pentru 5-6 kilometri, am plecat către următorul oraș, cu o mare durere de picioare.

Majoritatea drumului de azi a fost prin pădure. Cred că am traversat un munte, pe care, înainte să îl traversez, cumva l-am coborât. Ciudat… Am prins multe ploi torențiale scurte, de 10-15 minute, urmate de un soare puternic care îmi usca hainele mereu.

Foarte puțină lume pe traseu. Câțiva localnici și maxim 5 pelerini – cu doi dintre ei am băut niște beri în una din serile anterioare. I-am reîntâlnit după ce am ajuns în vârful muntelui și am plecat împreună către Rubiães, care este mic de tot – cred că are 50 de oameni populație.

Am mâncat la un restaurant (singurul din preajmă) niște cartofi prăjiți cu ouă ochiuri, orez și niște legume împreună cu o supă cremă de … probabil tot niște legume.

Iar apoi, m-am dus să mă cazez. Am ales să iau o cameră în care să stau singur și am plătit 30 euro, spre deosebire de 12 euro, cât aș fi plătit dacă stăteam cu alți oameni. Dar aici am propria baie, așa că merită toți banii.

Mâine habar n-am cât am de mers. Voi afla mâine. Momentan mă întorc la treabă, ca să termin ce am de făcut, și să adorm devreme. Mâine mă trezesc la 6-7.

Camino de Santiago – Ziua 6

Rubiães (Portugalia) – Tui (Spania)

Astăzi a fost o zi tare ciudată, cu un mix dubios de emoții. Însă am ajuns la jumătatea traseului (ziua 6 din 12) și am trecut granița către Spania.

De dimineață m-am trezit la 6 și am plecat abia la 8:10 din locul în care am fost cazat. La scurt timp după ce am plecat, m-am întâlnit cu un tip pe care l-am întâlnit ieri. Ajunse în dreptul meu și îi zisei că merg lent, că sunt obosit, așa că se duse mai departe, spunându-mi că se îndreaptă către același oraș ca și mine. Ne-am urat Buen Camino reciproc și nu ne-am mai văzut.

Drumul de azi a fost puțin mai scurt decât de obicei. Am făcut 26 kilometri și cam 3 din ei au fost prin orașul Tui, căutând mâncare și cazare.

Pe traseu, abia dacă am văzut câțiva pelerini și mai tot traseul a fost cu copaci și case. Nimic special față de zilele trecute — poate doar ceva mai multă ploaie. Sau cel puțin nimic special până am ajuns în Tui.

Ca să trec dinspre Portugalia către Spania, trebuie să traversez un pod (cred că mai lung de 100 de metri) unde spațiul pentru pietoni era foarte îngust. Și m-a luat o anxietate… de nu am mai știut de mine. Mergeam lipit de partea metalică din dreapta și înjuram pe românește, ca să știe ambele țări că sunt român și că am o problemă cu podurile, apa, înălțimile, și spațiile înguste.

Și când am crezut că am scăpat de probleme, au început să apară altele. Imediat cum am trecut podul, s-a pus o ploaie urâtă și m-a făcut fleașcă. Era o ploaie cu mult vânt și mi-a băgat apa peste tot.

Apoi, am încercat să găsesc ceva de mâncare. M-am dus la un local și părea să fie coadă pentru un fel de rezervare spontană, așa că am plecat să mai caut. După ce m-am plibat prin oraș 15 minute și o doamnă într-o pizzerie mi-a zis că dacă vreau să stau în local să mănânc pizza, trebuie să port mască, am ajuns înapoi la primul local. De data aceasta nu mai era coadă și mai erau doar câteva mese libere. Mi-am comandat pâine prăjită cu dulceață pe ea, somon, brânză de capră și migdale, și o porție de tagliatele cu pesto. Geniale ambele. Pe acestea plus apă am plătit 12.5 euro.

Apoi am plecat în căutarea hostelului și abia al patrulea a fost deschis — super ciudat. Însă am nimerit perfect.

Am o super plapumă, căldură în cameră, încărcător la capul patului și vedere către o grădină super verde. Pentru doar 13 euro. Singura diferență față de camera de ieri, în care am stat singur și pe care am dat 30 euro, este că nu am propria baie. Iar de data aceasta sunt 10 paturi în cameră, iar unul e ocupat de o italiancă.

Mâine am de mers vreo 16 kilometri. Până acum am mers 179.6 kilometri, conform ceasului de la mână.

Camino de Santiago – Ziua 7

Tui – O Porriño

Uite că a trecut o săptămână și, în același timp, am depășit 200 de kilometri parcurși. Mai am 5 zile și am impresia că o să treacă prea repede.

De dimineață m-am trezit la 6:30 și am așteptat să răsară soarele ca să pot pleca. Având în vedere zilele de până acum, eram obișnuit ca soarele să răsară la 7 și eu să plec odată cu răsăritul. Odată cu trecerea graniței, s-a schimbat și ora răsăritului. Însă mi-a luat ceva să înțeleg ce se întâmplă.

În fine. S-a făcut 8 și am plecat. Am mers mult prin pădure și, de data acesta, traseul a fost mai diferit ca în zilele anterioare. Mai mult verde și culori mult mai variate pe traseu. Mi-a plăcut mai mult.

Am avut un mers atât de lent, încât veneau pelerinii din urmă. Prima dată, m-a ajuns din urmă o tipă care era tare grăbită și era mai mult focusată pe a face 33 de kilometri azi, decât orice altceva. M-a ajuns din spate un tip pe care l-am mai întâlnit pe traseu anterior — de data aceasta am discutat puțin și mi-a zis că este la al doilea Camino; pe primul la făcut în urmă cu 6 ani.

Spre final de drum, am dat și de o româncă, stabilită în Belgia, care mi-a spus că a fost concediată și că se bucură de timpul liber plimbându-se.

În cele din urmă, am ajuns în oraș și am căutat un loc pe Google Maps, unde să mănânc. Mă plimbam prin centrul orașului și, la un moment dat, aud că îmi strigă cineva numele — erau doi tipi care călătoresc împreună și cu care m-am mai văzut de două ori. Doar ce își comandaseră ceva de mâncare. Am intrat înăuntru și mi-am luat un burger plus trei beri, câte una pentru fiecare. La sfârșit, a plătit unul din ei și le-am promisei că le fac cinte cu o bere în Santiago de Compostela. Promisiune pe care mi-o făcuseră ei în urmă cu două zile când le-am făcut eu cinste cu o bere.

Apoi m-am dus la cel mai apropiat hostel și m-am cazat cu 16 euro, având și micul dejun inclus mâine dimineață.

Am făcut astăzi în jur de 20 de kilometri. Mâine am tot cam așa.

Camino de Santiago – Ziua 8

O Porriño – Pontevedra

Ziua aceasta a fost plină. E ora 22 și abia acum apuc să scriu ceva.

M-am trezi de dimineață la 7 și la 7:30 m-am dus în bucătărie să beau un pahar de suc de portocale și să mănânc niște dulceată pe pâine. Iar apoi am plecat.

Nici nu-mi mai aduc aminte mare lucru din traseu. Știu doar că la 8, de dimineață, m-a prins o ploaie torențială și m-a udat la piciorul drept. Însă am continuat să merg așa.

Și am tot mers până am ajuns în Rodondela — un oraș la 20 de kilometri distanță față de orașul în care am dormit. Însă am ajuns atât de devreme (la 11:30) încât mai nimeni nu gătea. Din ce am înțeles, abia de la ora 13:00 înainte aș fi putut comanda mâncare de prânz.

Am continuat să caut un local și am găsit ceva de mancare. Mi-am luat o salata cu ton și un pește — destul de bune amândouă. Și pentru că era încă devreme, am continuat să merg, chiar dacă făcusem deja 20 de kilometri. Așa că m-am îndreptat către următorul oraș.

Când mai aveam 11 kilometri de parcurs, am primit un mesaj pe Instagram de la niște oameni cu care m-am mai văzut anterior și mi-au zis la ce hostel sunt cazați, așa că m-am dus fix către el.

În drum spre hostel, cu 30 de minute înainte de a ajunge in Pontevedra, am întâlnit o tipă din Germania și am discutat despre tot felul de lucruri.

Apoi ajunsei la hostel și, așa cum se pare că s-a creat tradiția, am fost primit cu un 6-pack de bere de tipii care mă așteptau aici. Am băut destul de repede berile acestea, așa că m-am dus până într-un Lidl care era la 10 minute distanță și am mai cumpărat vreo 15 beri, ca să fie. Însă erau beri de 0.25L.

Cam în felul acesta s-a dus toată ziua.

Am mers astăzi aproape 45 kilometri și sunt cu o zi înaintea programului. În 3 zile (adică 11 în total) ar trebui să fiu în Santiago de Compostela.

Camino de Santiago – ziua 9

Pontevedra – Caldas de Reis

Ziua de astăzi a fost plină de ploaie și vânt. Atât de multă ploaie încât mi-a udat până și chiloții.

Azinoapte am fost 4 oameni în hostel. N-am trezit la 7:15, făcut bagajele, și plecat toți pe la 8:10 în aceeași direcție. Și am mers cu toții pentru cam 6 kilometri din cei 25 parcurși astăzi. Tipa care era cu noi a ales să meargă pe alt traseu.

A luato pauză pe undeva pe la jumătatea drumului să bem un ceai și apoi continuarăm drumul. Ploaia a devenit din ce în ce mai neplăcută și aveam impresia că ziua nu se mai termină.

Pe drum, spre finalul traseului, am întâlnit cel 5 peleri. Pe câmp sau prin pădure, pe unde bătea vântul îngrozitor și ploua torențial, era pustiu.

Orașul în care am ajuns pare puțin cam dubios. Are un vibe ciudat și puținele magazine care sunt deschise au tematică sport și jocuri de noroc. Se pare că astăzi mănânc doar patiserie.

Măcar hostelul în care sunt este simpatic. Și sunt aici cu băieții cu care am fost cazat ieri și cu care am parcurs tot traseul de astăzi. Mă bag imediat sub plapumă să mă încălzesc.

Mai am de parcurs aproximativ 45 kilometri în două zile.

Camino de Santiago – Ziua 10

Caldas de Reis – Padrón

De dimineață m-am trezit devreme, la 6:15. La 7 fără 10 m-am ridicat din pat și la 7:20 am plecat din locul în care eram cazat. Încă era întuneric și eram atât de adormit încât, la un moment dat, m-am dus pe un traseu greșit și am mers vreo 300 de metri aiurea.

Cam tot traseul de astăzi a fost prin câmpie și pădure, cu ceva ploaie și prea puțin soare.

După ce am făcut vreo 15 kilometri din cei 23, m-am oprit undeva să mănânc. Am plătit 14 euro pe o supă de linte, o omletă, niște apă și un ceai.

La 5 minute după ce am ajuns acolo, a intrat înăuntru un grup de 15 liceeni și doi profesori. Au comandat ceva, și-au luat ștampilele pe certificate, și au plecat. Iar apoi, treptat-treptat, au început să tot apară pelerini. La un moment dat eram 8 pelerini — pe o bună parte din ei îi mai întâlnisem anterior. Am stat acolo cam o oră și am plecat împreună cu o tipă din Germania.

Acum sunt la hostel și sunt deja aici o parte din pelerinii de la restaurantul de mai devreme.

Mâine ajung în Santiago de Compostela. Abia aștept, că m-am cam săturat de atât mers.

Camino de Santiago – Ziua 11

Padrón – Santiago de Compostela

Lume, am ajuns!

Am mers astăzi puțin peste 30 de kilometri, însă ultimii 2-3 kilometri au fost chinuitori rău de tot.

De dimineață am plecat la 7:10 din hostel și era cam beznă. Nu am mâncat nimic până acum, așa că mintea îmi stă mai mult la mâncare decât la ce am făcut astăzi.

Nimic special față de zilele trecute, doar că astăzi nu am văzut niciun alt pelerin pe traseu.

Când am ajuns în Santiago de Compostela, m-am dus la catedrală să întreb de certificat și m-au trimis în altă parte. Orașul acesta, ca și Porto, este plin de dealuri — rar mergi drept, cel mai probabil urci și cobori.

Mi-am luat două cerificate. Unul pentru completarea traseului, altul care dovedește că am mers mult. Pe el scrie că am mers 240 de kilometri din Porto și până în Santiago de Compostela. Ceasul de la mână zice că am mers 326.5 kilometri. Prefer dă cred ceasul, că doar nu e smart degeaba.

Astăzi este zi de stat în pat. Probabil o să mă duc să mănânc pe undeva. Mai am câteva zile de relaxare aici. Rămâne de văzut ce vizitez.

Cu prietenie și optimism,
David