Titlul te descrie într-un mod mult prea direct astfel încât te gândești dacă să mai continui să citești sau nu. Falsitate dincolo de zâmbet, mimică, voce, falsitate ce rezultă din tot ceea ce tu reprezinți – doar o copie, o oaie clonată ce-și urmează turma.
Ți-e frică să te implici, să te afirmi pentru că oamenii vor ajunge să te cunoască și crezi că te vor judeca. Ți-e frică de faptul că nu ești îndeajuns de bun pentru ei iar într-un final crezi că vei fi înlăturat, alungat, uitat. Ți-e frică să iei decizii pentru că
responsabilitatea nu e punctul tău forte și ai impresia că o s-o dai în bară la prima următoare mutare.
De fapt nu ești fals ci ți-e frică, dar ceilalți nu percep așa pentru că nu înțeleg. Ceilalți observă și înțeleg lucrurile ca atare, nu caută răspunsuri pentru că ei consideră că deja le au, dar aici intervii tu și le explici că nu au dreptate și te asiguri că înțeleg pentru că până la urmă este vorba de relațiile interpersonale, relații la care tu iei parte în mod involuntar.
Înțeleg că ești închis într-o carapace și că te simți confortabil pentru că, până la urmă, carapacea acea reprezintă zona de confort în care tu acționezi și sincer să fiu habar nu am ce avantaje îți oferă zona de confort în afară de confortul propriu-zis, dar dezavantajele sunt mari și nu consider că asta e un lucru bun. Cred că cel mai mare dezavantaj este iluzia pe care ajungi s-o trăiești până la urmă pentru că în zona de confort lucrurile nu evoluează, ele stagnează sau și mai rău, involuează; în schimb evoluează suspiciunea, capriciile, ura, temerile și toate acele calități cu minus pe care fiecare dintre noi le avem.
Dorești să ieși din zona de confort și să simți pe propria-ți piele definiția cuvântului “dificil”? Am câteva metode interesante. În primul rând, dacă te crezi îndeajuns de sălbatic, ai putea lua exemplul filmului Yes Man și să spui da la orice îți apare în cale, în al doilea rând, ca o altă metoda, ai putea să te lași dus de val și să simți lucrurile, nu să le raționalizezi sau ai putea raționaliza lucrurile, conștientizând care din cele pe care dorești să le faci îți plac și să le faci doar pe acelea.
Falsitate sau nu, tu alegi cum controlezi asta, iar dacă te gândești să alegi minciuna ca alternativă, să ai în minte că adevărul e precum o minge de ping-pong în apă.





