În vara anului curent, îmi propusesem să mă mut în Copenhaga și mă apucasem să învăț daneza. O limbă fantastic de grea!
Am petrecut câteva luni cercetând cultura daneză și am înțeles că pentru danezi, ca să te accepte ca parte din comunitatea lor, este important să le vorbești limba. Motiv pentru care mă apucasem să învăț.
În același timp, începusem să lucrez cu un career coach pentru a-mi actualiza CV-ul de marketing și pentru a mă pregăti pentru potențialele interviuri. În una din sesiuni, career coach-ul mă întreabă cât de bine știu daneza și eu i-am răspuns simplu: „câteva cuvinte”.
Imediat după, m-a încurajat să îmi trec limba daneză în CV și să scriu lângă că sunt începător.
M-am scărpinat în creștetul capului și am ridicat din sprânceană, pentru că nu înțelegeam ce vrea de la mine. Abia dacă știam câteva cuvinte și mă încuraja să trec limba daneză în CV. În mintea mea tot apărea gândul „No way! Nu o să fac asta.” dar mi-a explicat pe scurt că nu ar trebui să mă subestimez.
”Din secunda în care ai început să învăți, indiferent de cât de mult sau puțin progres ai făcut, ești începător.”
Asta mi-a spus career coach-ul și a rămas cu mine.
Mi-am dat seama atunci că, în mintea mea, să fii începător avea un standard și lucrurile sunt, de fapt, pe dos. Fix asta este frumusețea începutului: nu are niciun standard.
Plafonul din mintea noastră când începem ceva nou
Cred că în cultura românească avem un standard foarte nesănătos pentru ce înseamnă învățare și schimbare. Iar acest standard ne face să ne uităm la noi într-un fel în care ne taie din încredere.
În mintea mea, să fii începător când vine vorba de limbile străine înseamnă să porți o conversație cu un nativ, în limba lui, și să te faci înțeles. Dacă fac referiră strict la daneză, probabil că aș fi ajuns la nivelul ăsta după cel puțin un an de muncă.
Iar dacă așa stau lucrurile, în primul an ce aș fi fost? Care este eticheta pe care o pun pe progresul meu dacă nu „începător”?
Nu cred că avem un cuvânt, care să descrie procesul de învățare din primul capitol al unei experiențe, mai bun decât „începător”. Doar că, din cauza plafonului pe care îl avem în mintea noastră, care este conectat la un standard, avem dificultăți când vrem să spunem că suntem începători, când noi am început abia ieri.
Astfel, ajungem să nu avem încredere în noi când facem ceva nou pentru că nu ne dăm voie să fim începători. Neasumarea că suntem la început de drum, prin urmare că suntem începători, ne face să ne vedem altfel decât suntem: ne face să ne vedem proști.
Pentru că nu îmi dau voie să mă uit la abilitatea mea și să observ investițiile pe care le fac în ea, așa cum sunt ele, o să mă uit la neajunsurile mele și la ce nu pot să fac. În acel moment, cu foarte mare ușurință o să schimb eticheta din „începător” în „prost”. Însă nu are pic de adevăr.
Un om care munceste constant pentru a-și dezvolta o abilitate este multe lucruri, iar niciunul din aceste lucruri nu-l definesc ca fiind prost.
Acest standard, de a fi un începător priceput, este fix ce ne omoară bucuria de a fi nepricepuți.
Când mă consider prost (pentru că încă nu sunt în stare să fac lucrurile pe care vreau să le fac) și am în minte un punct de reper zdravăn pentru cum vreau să fac lucrurile (standardul), atunci eu nu mai sunt capabil să mă bucur.
Să mă bucur să fiu începător …
Dincolo de bucuria în sine, cred că nu ne mai dăm voie să fim începători. Și de acolo ar trebui să pornească lucrurile.
Zilele aceastea am fost în Promenada Mall și am participat la două evenimente cu dansuri. Eu mă dusesem acolo pentru dansuri latino, în special salsa, însă au fost și alte stiluri, printre care tango și vals.
A fost pentru prima dată când am dansat într-un mall și a fost ok… Cel puțin până când cineva m-a invitat să dansez vals, eu neștiind nici măcar pașii de bază. De îndată ce am făcut primii pași, am simțit cum îmi tremură picioarele la fel ca pe vremea când începusem să vorbesc în fața oamenilor, în 2012-2013.
Însă m-am calmat repede și am început să mă distrez.
Acest shift în focus de pe stres pe distracție a dat roade. Picioarele mi s-au relaxat și am reușit să mă bucur de dans, chiar dacă nu știam ce făceam.
Când suntem începători, consider că fix asta este cheia: să ne aducem aminte să ne distrăm și să ne simțim bine în procesul de învățare. Stresul nu ajută.
„Uneori îmi e greu să mă distrez când începuturile sunt prea dificile.”
Dacă vreodată apare gândul ăsta în mintea ta, înseamnă că te stresezi mai mult decât te distrezi. Înseamnă că mintea ta stă atentă la ce nu faci bine. Și în timp ce îți poate fi de ajutor să ai un spirit bun de observație, nu lăsa acest spirit de observație să-ți omoare bucuria.
Cu prietenie și optimism,
David
