Seminar MixPanda Septembrie 2014

Cuprins

Hai să te lămuresc în privința celor două cuvinte cheie din titlu, și anume seminar și MixPanda. Și pentru că ești atât de curios, voi începe cu MixPanda.

MixPanda este un concept ce își dorește să readucă în prim plan cuvântul Almanah, pe care sunt singur că foarte multe persoane l-au uitat. Termenul este pus în lumină prin intermediul unui produs extraordinar ce pune cap la cap informații atât de simple și totodată atât de esențiale pentru fiecare individ în parte.

mixpanda

Dacă ne referim la întreaga serie de seminarii vorbim despre motivație, dezvoltare personală, gândire pozitivă, sfaturi practice și multe altele. Dacă ne referim strict la seminarul de luna aceasta, vorbim despre fericire.

Dacă dorești să participi, tot ce trebuie să faci este fie să completezi formularul de mai jos, fie să trimiți un mail la office@mixpanda.ro cu titlul Participare Seminar MixPanda Septembrie – Tema fericire în care să specifici că o să fii acolo, cu câte persoane și un număr de contact pentru confirmare.

Seminarul va avea loc pe deta de 30 Septembrie 2014, ora 17:30, la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman ( sala mare ) din Craiova. Participarea la seminar este gratuită.

Aproape că uitasem. Uite și lista vorbitorilor de luna aceasta:

  • Irina Gruia: Psihoterapeut;
  • David Mitran: Fondator Fii Optimist și Antreprenor;
  • Mircea Ungureanu: Fondator MixPanda și Antreprenor;
  • Alina Voinea: Maestru Reiki;
  • Cristian Nicolae: Antreprenor și Trainer certificat John Maxwell România;
  • Ana Maria Ionescu.

Ne vedem acolo!

Ai găsit informații valoroase în articol? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot face treaba energizat și motivat!

Ai nevoie de ghidaj în schimbarea prin care treci? Vezi cum te pot ajuta.

Cauți o nouă carte de dezvoltare personală? Poate îți place una din cele 6 cărți le care le-am scris. Disponibile în format PDF.

David Mitran sesiune 1-la-1

Despre David Mitran

Business Coach certificat-ICF. Specialist în Digital Marketing și strategie de business. Autor de carte. Promotor al optimismului. Alergător amator. Pasionat de dezvoltare personală. Dansator de salsa. Pelerin pe Camino de Santiago. Îndrăgostit de bucătăria japoneză și arabă.

David OK

3 lecții învățate din optimism care îți vor schimba felul în care trăiești

Fără spam. Promit că îți trimit doar informații valoroase!

Sari la conținut