Suferința îți oferă șansa să alegi cum îți trăiești viața

Cuprins

Când ajungi într-un loc în viața ta în care ai parte de suferință, ești la răscruce de drumuri. În acel moment, ai de ales dintre două opțiuni pe care ți le voi împărtăși imediat.

Însă înainte de toate, de ce ajungem să suferim?

Suferința nu este niciodată ceva ce ne dorim să trăim, însă ajungem acolo oricum. Și nu ne-o dorim nu pentru că ne setăm asta să nu trăim asta, ci pentru că trăim o viață pe care nu ne-o dorim.

Imaginează-ți următoarea situație.

Ai crescut într-o familie foarte religioasă și nu ai fost de acord cu perspectivele familiei tale asupra vieții, însă nu ai avut încotro și a trebuit să le respecți și să trăiești conform lor. A trebuit să mergi la biserică în fiecare duminică, să ții post, să adormi devreme, și să spui rugăciunea mereu înainte de culcare.

În mintea ta, lucrurile acestea nu aveau deloc sens.

Nu ai înțeles niciodată cum familia ta a crezut atât de mult într-o persoană imaginară care locuiește undeva printre nori. Și pentru a adăuga și mai multă ipocrizie, ai văzut toate nedreptățile pe care biserica le practică și toate minciunile, spălarea pe creier și acțiunile neetice.

Cu cât trăiești mai mult viața pe care nu ți-o dorești, cu atât suferi mai mult.

Doar pentru că părinții tăi au ales să trăiască într-un anumit fel, nu înseamnă că trebuie să faci la fel. Doar respectă-le perspectiva asupra vieții atât timp cât încă locuiești la ei în casă și, după ce te muți, ai libertatea să faci orice îți dorești.

Această libertate este ce declanșează suferința.

Libertatea declanșează suferința pentru că nu știi cum să îți gestionezi noua viață

Dintr-o dată, ești pe cont propriu, liber să gândești, faci și simți orice îți dorești să gândești, faci și simți.

În timp ce îți poate oferi o mare doză de dopamină, după ce aceasta dispare, vei rămâne cu multă confuzie. Nu vei știi ce să faci să îți schimbi viața pentru că nu ai fost niciodată într-o astfel de situație.

Ok, nu mai merg la biserică. Acum am duminicile pentru mine.

Fix acolo, în acel moment, apare confuzia.

Când lucrul pe care vrei să îl schimbi este conectat la convingerile tale, atunci când dorești să îl schimbi, vei trăi un nou set de emoții de care nu ai mai avut parte până atunci.

Aceea este suferința de care ai parte.

Să suferi înseamnă să trăiești ceva atât de intens emoțional încât mintea și corpul tău nu știu cum să o proceseze. Iar această lipsă de cunoaștere provoacă durere.

Anxietatea începe să apară. Te simți stresat. Încerci să gândești, însă cortexul tău prefrontal și-a pierdut funcțiile. Încerci să cauți ajutor, însă această căutare este construită pe o fundație de incertutidine, motiv pentru care nu vei găsii soluția pe care o cauți.

Când nu știi unde vrei să ajungi, nu știi ce cauți. Incertitudinea îți va alimenta și mai mult stresul și anxietatea, până când vei ajunge să fii nervos pe toată lumea care nu te-a ajutat în trecut să îți îmbunătățești abilitatea de a gestiona noi situații. În acest caz, părinții tăi.

Cele două opțiuni pe care le ai când suferi

Singurul lucru rău cu privire la suferință este durerea cu care vine la pachet. Însă suferința este necesară.

Prin intermediul suferinței putem să explorăm părți din noi care altfel sunt de neatins. De fapt, explorarea în sine face parte din ceea ce numim suferință.

Mergând înapoi la exemplul de mai devreme, unde trăiești în anxietate și stres (chiar și furie), ai două opțiuni: fie devii dușmănos, fie ierți.

Poți deveni cea mai furioasă persoană pe care ai cunoscut-o și să dai vina pe părinții tăi, pe Dumnezeu, pe biserică, și pe oricine altcineva a mai făcut parte din ecuație, chiar și în cel mai indirect mod posibil.

Furia îți va defini viața și tu te vei identifica cu ea. Gândurile, emoțiile și convingerile din spatele furiei îți vor defini acțiunile și nu vei mai trăi nimic bun în viața ta. Va fi o viață de răzbunare, încercând să te răzbuni pentru cele mai mărunte și neimportante lucruri. Te vor irita toți oamenii care zâmbesc și care se simt bine în pielea lor pentru simplul fapt că trăiesc o viață mai bună decât a ta, una care pentru tine nu este… justă.

Pe de altă parte, poți ierta pe toată lumea care ți-a făcut ceva rău.

De fapt, nimeni nu îți face vreodată ceva rău. În cel mai rău caz, aceștia fac ceva rău imaginii pe care o au în minte despre tine. Însă imaginea aceea nu are nimic de-aface cu tine.

Când ierți oamenii, cel mai bun lucru care ți se întâmplă este că ai șansa să trăiești în prezent. Când nu te gândești la ce ar fi trebuit să se întâmple în trecut, ești mai aproape de a trăi în prezent, iar acesta este un lucru foarte valoros.

Să manifești viața pe care ți-o dorești începe din momentul prezent și este singura modalitate. Ai încredere în mine. Am fost acolo.

Am fost atât de furios pe foarte multă lume pentru foarte multe motive. În acea perioadă, nimic nu a funcționat în viața mea. Absolut nimic. De îndată ce am renunțat la acea furie și am început să iert oamenii, unul câte unul, viața mea a început să se schimbe.

Dacă ești într-un loc în care ai parte de multă suferință, pur și simplu iartă pe toată lumea pe care ești supărat. Va scădea intesitatea durerii pe care o simți.

Cu prietenie și optimism,
David

Ai găsit informații valoroase în articol? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot face treaba energizat și motivat!

Ai nevoie de ghidaj în schimbarea prin care treci? Vezi cum te pot ajuta.

Cauți o nouă carte de dezvoltare personală? Poate îți place una din cele 6 cărți le care le-am scris. Disponibile în format PDF.

David Mitran sesiune 1-la-1

Despre David Mitran

Business Coach certificat-ICF. Specialist în Digital Marketing și strategie de business. Autor de carte. Promotor al optimismului. Alergător amator. Pasionat de dezvoltare personală. Dansator de salsa. Pelerin pe Camino de Santiago. Îndrăgostit de bucătăria japoneză și arabă.

David OK

3 lecții învățate din optimism care îți vor schimba felul în care trăiești

Fără spam. Promit că îți trimit doar informații valoroase!

Sari la conținut