Călătorii

Am găsit un articol pe blogul lui Dojo foarte interesant despre călătorii fără un consum financiar prea mare, așa că articolul acesta reprezintă un îndemn: călătorește cât mai mult și nu-ți face griji în legătură cu ceea ce vine din mediul exterior, pentru că dacă lași lucrurile respective să te influențeze o să ajungi să nu părăsești cutia imaginară în care te afli.

Stabilește-ți niște obiective! Trebuie să ști dinainte unde vrei să pleci, trebuie să-ți stabilești o traiectorie a obiectivelor turistice pe care vrei să le vizitezi și cel mai ideal ar fi să îți dorești să vizitezi locurile respective, tocmai din acest motiv e indicat ca printre primele călătorii pe care le ai să vizitezi ceea ce ai vrut din totdeauna să vizitezi.

Desigur, dacă dorești să pleci la drum lăsându-te dus de val, adică fără să îți stabilești un anumit traseu, asigură-te că ai pe cineva al cărei orientare în spațiu este bine dezvoltată, în rest mergi cât de departe poți iar cu toate că riscul este mai mare, la fel și adrenalina va fi la cote mari, așa că dacă te crezi în stare pleacă la drum fără să ai anumite locuri de vizitat pentru că în mod sigur totul va fi mult mai intens.

Călătoriile reprezintă acele momente în viață ce ne schimbă într-un mod atât de complex încât nu e simțit doar de noi, ci și de persoanele din jurul nostru. Călătoriile reprezintă în primul rând o educație a caracterului nostru, o educație pentru că ne maturizăm caracterul într-un mod în care puține persoane sunt în stare s-o facă fără să călătorească. Pe lângă educația specială de care ai parte datorită călătoriilor, ai parte de minunate experiențe pe care le acaparezi doar datorită călătoriilor, altă modalitate nu există.

Este uimitor momentul în care ieși din zona de confort și vezi noi culori ce emană din tărâmurile pe care începi să le descoperi încetul cu încetul. Simți cum noi emoții te cuprind cu totul, cum tot ceea ce știai până acum pare să fie lipsit de importanță pentru că noile experiențe sunt mai profunde, mai intense și în mod sigur mult mai atrăgătoare. Ești atras de tot noul pe care-l observi și simți cum și el este atras de tine și cu toate că vrei mai mult, ai senzația că datorită multitudinii de informații primite într-un timp atât de scurt nu numai că nu ai timp să le procesezi așa cum ți-ai dori, dar nu mai ai timp nici să respiri.

Călătoriile ne schimbă într-un mod în care nu cred că am fi in stare s-o facem individual pentru că de fapt nu suntem în stare s-o facem. Călătoriile ne creează o nouă perspectivă, ne oferă noi emoții, noi sentimente, noi trăiri pe care in mod individual nu vom reuși niciodată să le valorificăm la adevăratul lor nivel.

Ai găsit informații valoroase în articol? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot face treaba energizat și motivat!

Ai nevoie de ghidaj în schimbarea prin care treci? Vezi cum te pot ajuta.

Cauți o nouă carte de dezvoltare personală? Poate îți place una din cele 6 cărți le care le-am scris. Disponibile în format PDF.

David Mitran sesiune 1-la-1

Despre David Mitran

Business Coach certificat-ICF. Specialist în Digital Marketing și strategie de business. Autor de carte. Promotor al optimismului. Alergător amator. Pasionat de dezvoltare personală. Dansator de salsa. Pelerin pe Camino de Santiago. Îndrăgostit de bucătăria japoneză și arabă.

David OK

3 lecții învățate din optimism care îți vor schimba felul în care trăiești

Fără spam. Promit că îți trimit doar informații valoroase!

Noutăți și sfaturi despre optimism în inbox

E un privilegiu să ținem legătura. Promit că îți trimit doar informații valoroase!

Sari la conținut