Suntem şi cooperanţi dar şi competitivi, în marea majoritate a timpului intrăm în categoria a doua, dar indiferent unde suntem ne putem face prieteni, putem să socializam, putem să ne dezvoltăm.
Cooperarea şi competiţia, ambele reprezintă abilitatea de a lucra în echipă sau de a conduce una, reprezintă capacitatea de a colabora cu una sau mai multe persoane, capacitatea de a fi răbdător şi de a-ţi păstra calmul în situaţiile dificile, capacitatea de a rămâne pe poziţii indiferent cât de greu ţi-ar fi. Ambele categorii sunt caracterizate prin aptitudinea de a fi lider.
Indiferent că faci parte dintr-o tabără sau alta, inevitabil vei ajunge să faci parte din amândouă pentru că se completează reciproc. Eşti competitiv datorită faptului că lucrezi cu oameni din acelaşi domeniu şi nu ai de ales, deci eşti nevoit să cooperezi cu ei şi în acelaşi timp eşti cooperant datorită faptului ca în ceea ce faci la un moment dat o să simţi nevoia să te afirmi iar când această nevoie apare e ca şi cum ai fi un lup ce simte nevoia să vâneze, nimeni nu-ţi poate lua prada.
În oricare din tabere am fi, ajungem să ne facem prieteni. Cum e posibil? Atunci când eşti cooperant este logic, ajungi să munceşti în echipă şi acolo îţi poţi găsi persoane cu interese comune sau care au aceleaşi principii ca şi tine. În schimb, atunci când eşti competitiv ai putea spune că e mai greu, dar ce leagă cel mai bine două persoane? Un duşman comun, desigur. Nimic nu e mai competitiv şi cooperant decât stabilirea unei strategii împotriva unui „adversar” comun.
Oricât de mult ai vrea sau nu ai vrea, ajungi să-ţi faci cunoştinte din ambele tabere, ideea este să înveţi să-i manipulezi pe cei competenţi şi să îi ţi aproape pe cei cooperanţi.
