Acesta ar trebui să fie un mesaj, unul prin care să te conving să renunți la tot ceea ce înseamnă competiție atunci când vine vorba de socializare, dar nu o să fie. Nu o să te conving, nu o să îți impun să faci ceva anume, vreau doar să acorzi timp și atenție informațiilor ce urmează și să meditezi asupra lor.
Socializare, totul se reduce la asta indiferent de domeniu, cultură, zonă geografică, vârstă, limbă, etc. Socializarea este unica modalitate îndeajuns de complexă prin care să creăm relații interumane, dar oricât de complexă ar părea această socializare, nouă ne place s-o facem să fie și mai și. Așa cum ziceam anterior, ne este ușor să facem lucrurile dificile.
Ne este imposibil să socializăm și atât, ne este imposibil să nu creăm bariere emoționale care să ne facă să ne simțim complexați, ne este imposibil ca înainte de a începe conversația să nu oferim un anumit nivel, pe o scară de la unu la zece, în funcție de valorile persoanei din față. Simțim nevoia să aflăm cât de evoluată este persoana cu care discutăm, de fapt ne interesează dacă este mai evoluată decât noi, pentru că este în natura noastră să fim competitivi și astfel ajungem ca încă de la începutul conversației, sau chiar înainte de a începe, să ne gândim cu cel fel de persoană socializăm și în ce mod ne poate ajuta.
Nu e nimic grav în a avea persoane de calitate în jurul tău la care să poți apela oricând ai nevoie, dar ceva se pierde, ceva destul de greu de sesizat și observ din ce în cel mai puține persoane care să nu fi lăsat acest lucru să piardă. Este vorba de acea dorință de a avea parte de o conversație de calitate fără să te gândești că pe viitor vei putea obține ceva de la persoana respectivă sau orice alt motiv persuasiv.
Nu mă aștept să înțelegi și cred cu tărie ca o să zici pas și de data asta, însă până la urmă totul depinde de tine.
Gândim prea mult și asta ne mănâncă tot timpul.





