[…] îşi luă avânt, se ridică de la pământ şi începu să zboare. Era pentru prima dată când îi reuşise. Entuziasmat, dădu din aripi cu putere şi se înălţă şi mai mult. Pentru întâia oară se simţea în al nouălea cer, aproape că emoţiile îl copleşiseră.
Credea că totul e doar un vis, încercase de prea multe ori ca să mai spere, de prea multe ori ca să mai creadă, se simţea insuportabil de bine. Vântul ce îi gâdila penele îi oferea senzaţia de nou şi pe lângă asta îl făcea să se simtă ca acasă, până la urmă cerul îi era un adăpost.
Vedea orizontul. Simţea că lumea e a lui, voia s-o traverseze de-a lungul şi de-a latul, voia să devină stăpânul universului. Plutea deasupra oraşului natal, în ochii lui străluceau luminile scânteietoare ale acestuia. Era oraşul ce-l maturizase şi motivase, o motivaţie ce-l făcuse să zboare, iar acum că putea face asta îl cuprinsese frica. Se gândea că dacă va pleca, nu va mai reuşi să se întoarcă. Cu toate acestea era încrezător in propriile forţe aşa că plecă. Plecă să exploreze o nouă lume plină de mister, neştiind cât de absorbit va fi de … acel sentiment de libertate.
