Orice ai întreprinde trebuie să ţi cont de un lucru: străluceşte şi umple de lumină fiecare activitate pe care o ai indiferent de cât de mult o agreezi.
Eşti entuziasmat, optimist, fericit iar atitudinea ta faţă de orice este una pozitivă. Cam asta înseamnă să străluceşti. De la un moment dat în colo lucrurile încep să capete o aură roz şi vor strălucii concomitent cu tine. Totul o să prindă culoare pentru ca a strălucii nu se rezumă doar la strălucirea ta personala, ci la modul în care poţi face celelalte lucruri să evolueze datorită ţie. Mulţi vor fi sceptici şi vor pune la îndoială faptul ca a strălucii înseamnă mai mult decât entuziasm şi energie interioare iar până se vor lovii de expunerea propriilor atribuții în mediile exterioare vor rămâne la fel de sceptici.
Putem noi ca oameni să strălucim? Sau mai exact, ce te face pe tine să străluceşti? O sumedenie de lucruri, doar că momentan e posibil să nu le conştientizezi. Aşa cum lucrurile care ne fac fericiți sunt extrem de multe dar în acelaşi timp foarte mărunte, aşa este şi în cazul lucrurilor care te fac să străluceşti. Pe scurt, ce îţi ridică moralul atât de mult încât să te facă să străluceşti? Pe mine mă face să strălucesc o treabă dusă la bun sfârşit iar în funcţie de rezultatele obţinute sclipirea strălucirii va fii mai puternică, mă face să strălucesc faptul că sunt o persoană ce se schimbă constant şi că nu suport să stau locului, nu suport să stagnez şi asta mă face să evoluez constant şi în ultimul rand, dar şi cel mai important, mă face să strălucesc faptul că sunt fericit şi că în mare parte fac doar ceea ce îmi place.
Consideri că nu străluceşti îndeajuns de mult, că nu străluceşti atât de mult pe cât ţi-ai dori sau că nu eşti în stare să străluceşti într-un mod mai puternic? Orice e posibil, e nevoie în primul rând de voinţă, automotivare şi optimism, trebuie să îţi doreşti să ajungi cât mai sus, să îţi doreşti să emani o energie cât mai pozitivă şi cât mai plină de culoare. În al doilea rând e nevoie să nu fii singur. Nu ai cum să ajungi să îţi cunoşti capacităţile, aptitudinile, valorile, calităţile, defectele dacă eşti izolat, iar singurul lucru prin care le poţi afla şi dezvolta este munca în echipă. Ceilalţi te pot dezvolta într-o lună cât te-ai dezvolta singur într-un an, trebuie doar să conştientizezi faptul că singur nu se poate, iar oricât de individualist ai fi, la început ai nevoie de munca în echipă pentru dezvoltare personală.
Chiar dacă nu conduci, străluceşte ca şi cum ai conduce. Cel mai interesant este atunci când ajungi să străluceşti atât de mult încât simţi că eşti liderul. Ai acea ardere spontană în tine ce te face să absorbi orice informaţie şi s-o transpiri, s-o transmiţi şi celorlalţi prin prisma activităţilor tale, să simţi cum ceilalţi sunt entuziasmaţi datorită ţie, cum ceea ce tu oferi se percepe într-un mod clar şi concis.
Dar asta nu e tot, când ai strălucit ultima dată astfel încât să îi orbeşti pe ceilalţi? Ţin să te anunţ că nu există o limită anume, singura limită fiind orbirea celorlalţi rezultată în cazul unei străluciri prea puternice venite din partea ta. Când ai emanat atât de multă energie încât pe lângă faptul că îi cuprinde şi pe ceilalţi să îi facă şi euforici, să fie în al 9-lea cer şi să strălucească odată cu tine? Dacă niciodată, e timpul să iei atitudine şi să dovedeşti că oricine poate strălucii şi că nu există o limită în asta.
Poţi ieşi în evidenţă, străluceşte prin tot ceea ce faci, prin ceea ce reprezinţi dar şi prin ceea ce te reprezintă.





