Skip to content
Să explorăm Camino de Santiago împreună
Din Lisabona în Santiago de Compostela. Peste 750 de kilometri în 26 de zile.
De ce Camino de Santiago pentru a doua oară?
Prima dată am făcut Camino pentru călătoria emoțională, spirituală, și fizică. A fost modalitatea prin care m-am descoperit prin intermediul Camino.
De data aceasta, a doua oară, o fac pentru motive multiple: vreau să strâng fonduri pentru o cauză caritabilă, vreau provocarea unei distanțe mai lungi, vreau să mă reconectez la mine și să învăț să îmi ascult corpul mai bine, vreau să întâlnesc oameni noi și să mă conectez cu oamenii pe care nu îi cunosc.
Actualizări zilnice
Fotografia zilei • Distanța parcursă • Provocări • Gânduri
De pe 16 iunie până pe 11 iulie
14 mai 2023
Este puțin trecut de 3 după amiază, stau în pat, și mă gândesc la Camino de Santiago.
Sunt entuziasmat cu privire la călătorie și mă tot gândesc să plec mai devreme, însă deja am cumpărat biletul de avion și timpul extra va fi benefic pentru strângerea fondurilor.
Am început să mă gândesc serios la a face Camino de Santiago pentru a doua oară în urmă cu câteva luni, când am fost în Budapesta și mi-am anulat planurile de călătorie pentru 2023.
Voiam să vizitez 10 orașe, unul în fiecare lună, iar Budapesta a fost primul. Însă Budapesta, chiar dacă este un oraș frumos, nu m-a impresionat. De fapt, experiența respectivă nu a avut legătură cu Budapesta. Ci mai degrabă cu faptul că m-am dus singur și, în timp ce a fost o experiență plăcută, m-am simțit singur și mi-am spus că ar trebui să îmi găsesc un partener de călătorii.
Așa am ajuns să mă gândesc la Camino de Santiago pentru a doua oară. Știu că sună ca și cum îmi repet greșelile (pentru că vreau să fac Camino de Santiago singur), însă nu le repet.
Pentru mine, Camino de Santiago este o experiență solo. Este o călătorie pe care o începi singur și gol, și o finalizezi cu noi prieteni și un rucsac plin de experiențe.
În timp ce scriu asta, am realizat că i-am promis unui prieten că vom face Camino de Santiago împreună anul viitor, după ce i-am împărtășit experiența de anul trecut.
La scurt timp după, am pierdut șirul ideilor cu privire la călătoria solo vs. călătoria cu un partener și am început să explorez frumusețea de a îți pune rucsacul în spinare și a merge pentru ore în fiecare zi, cu doar un singur lucru în minte: destinația.
Atunci când începi Camino de Santiago, destinația pe care o ai în minte este următorul oraș. Însă cu cât te apropii mai mult de Santiago de Compostela, cu atât acesta devine destinația care îți preia toată atenția. Nu mai este vorba despre următorul oraș, și despre ultimul oraș. Și cu cât te apropii mai mult de el, cu atât devii mai entuziasmat de întreaga experiență. Devii entuziasmat despre experiența pe care ți-ai propus-o, începutul ei, toată durerea pe care ai simțit-o, pelerinii pe care i-ai cunoscut, mâncarea pe care ai gustat-o, străzile pe care le-ai explorat, și localnicii pe care i-ai salutat din mers. Și cu cât te apropii mai mult de orașul final, destinația principală, cu atât te energizezi mai mult.
Pentru un moment, mintea mi s-a oprit. S-a oprit în timp și s-a teleportat 10 ani în viitor, în timp ce corpul mi-a fost injectat spontan cu o doză de energie pe care am simțit-o pe șira spinării.
„Să fac Camino de Santiago pentru 10 ani la rând nu sună atât de rău”, este ce mi-am spus în timp ce visam la idee.
Și cum cât mă gândesc mai mult la Camino, cu atât mai mult vreau să încep călătoria astăzi, nu peste o lună.
Însă trebuie să fiu răbdător …
20 mai 2023
O săptămână mai târziu, este sâmbătă, și scriind despre Camino de Santiago mă prinde din nou în pat, încercând să mă relaxez.
Este un sentiment ciudat să te simți fizic obosit însă entuziasmat în același timp.
Săptămâna aceasta am vorbit cu câțiva oameni despre călătoria mea și cu cât împărtășeam mai multă informație, cu atât mă entuziasmam mai mult despre lucrurile pe care le împărtășeam.
Voiam să strâng fonduri pentru această călătorie, însă am realizat că am fondurile necesare și că nu am nevoie de bani din alte surse. Așadar, să nu mai strâng fonduri părea să aibă sens.
Însă cu cât mă gândeam mai mult la fonduri, cu atât îmi aduceam aminte mai mult de experiențele mele din trecut cu strângerea de fonduri. Așa am decis să continui să strâng fonduri, însă nu pentru mine, ci pentru o cauză specifică.
După ce am făcut puțin research și m-am gândit la proiectele mele din trecut, mi-am adus aminte că în urmă cu 8 ani, am făcut voluntariat pentru World Vision și am strâns fonduri în timp ce am alergat un semi-maraton.
Atunci am decis să împrumut misiunea World Vision și să strâng 1 euro pentru fiecare kilometru pe care o să îl parcurg pe Camino de Santiago.
A trecut o săptămână și am reușit să strâng 139 de euro până acum. Este fantastic, având în vedere că obiectivul este de 650 de euro.
Sper să continui să strâng fonduri și mai am puțin peste 3 săptămâni până când încep călătoria. Planul meu este să spun tuturor de pe traseu despre misiunea mea și voi primi orice mi se oferă.
Dacă cineva îmi face cinste cu o bere, o voi considera o donație și voi pune costul berii la banii strânși. Dacă un hostel îmi face o reducere de 2 euro, voi pune această reducere în banii strânși.
Pe scurt, nu voi păstra nimic și voi redirecționa toți banii primiți, sub orice formă.
Abia aștept!
8 iunie 2023
Este 8 dimineața și m-am trezit în urmă cu 30 de minute.
Imediat după, am văzut scris pe whiteboard următorul lucru:
Get excited
about
Camino
Am scris asta pe whiteboard seara trecută și am pus-o în fața patului astfel încât să o pot vedea dimineața. Însă acum, în timp ce scriu acest text, îmi dau seama că sunt dincolo de entuziasm.
Entuziasmul a început anul trecut, când am finalizat primul Camino de Santiago, și vorbeam cu alți pelerini despre a doua experiență Camino.
„Nu știu”, a fost răspunsul meu atunci. Eram prea obosit pentru a înțelege că mă îndrăgostisem de Camino. Eram prea obosit pentru a înțelege că odată ce începi să mergi singur și să petreci timp cu tine, vei avea acces la un fel de lux la care societatea de astăzi nu mai are acces.
Există o forță fantastică în abilitatea de a sta singur cu tine, departe de oamenii pe care îi cunoști și de activitățile care îți construiesc rutina zilnică. Și ajungi să cunoști această forță când mergi singur, zi după zi, pentru cel puțin o săptămână.
Chiar dacă am cunoscut câțiva oameni anul trecut pe Camino (și cu siguranță voi cunoaște oameni și anul acesta), cel mai mult mi-a plăcut timpul petrecut singur.
Nu mă înțelege greșit, oamenii pe care i-am întâlnit sunt foaaarte mișto! De exemplu, anul trecut am întâlnit doi tipi (de aproximativ 20 de ani fiecare) care și-au început călătoria în Faro (partea cea mai de sud a Portugaliei) în decembrie și noi ne-am întâlnit în martie. Acești doi tipi călătoreau de mai bine de 3 luni și tot ce aveau nevoie era în rucsacurile lor imense. Chiar și un cort și o butelie cu gaz ca să gătească.
Și chiar și atunci când întâlnești astfel de oameni, pentru mine, să merg singur a fost cea mai bună parte a Camino de Santiago iar asta este ce îmi alimentează entuziasmul.
Mai sunt 7 zile rămase. Peste 7 zile voi fi în Lisabona și ziua de după voi începe să merg.
Ziua 0: 15 iunie 2023
M-am trezit cu noaptea-n cap (la 4 dimineața) cu gândul la trenul pe care trebuia să-l prind, pentru a ajunge la aeroport.
Am luat un Uber până la stația de tren, mi-am dat seama care este trenul în care trebuia să mă urc, și am urcat. Câteva minute mai târziu, trenul a plecat și controlorul a venit să îmi verifice biletul. I-am arătat telefonul, a scanat biletul, și mi-a spus că aveam bilet pentru un alt tren. Nu a fost prea plăcut …
Trenul pentru care cumpărasem bilet m-ar fi dus aproape de aeroport, însă nu îndeajuns de aproape. Undeva la 3 kilometri distanță de aeroport, în mijlocul câmpului. Mi s-a părut amuzant și am cumpărat alt bilet, direct de la controlor. Însă nu îți face probleme, am plătit doar 5 lei pentru bilet. Nimic în comparație cu ce urma să se întâmple.
20 de minute mai târziu, am ajuns la aeroport doar ca să aflu că zborul meu a fost amânat.
Ar fi trebuit să zbor din București în Milan și din Milan în Lisabona. Zborul către Milan a fost amânat și nu aș fi avut cum să prind al doilea zbor.
Atunci am realizat două lucruri: că m-am trezit muuuult prea devreme și că trebuia să caut alt zbor de la Milan la Lisabona.
Am găsit o masă unde să mă pot așeza, mi-am scos laptopul din rucsac, și am deschis skyscanner.com în speranța că voi găsi un bilet la un preț decent. Ei bine, am găsit un bilet, însă nu la un preț decent.
Având în vedere că biletul inițial a fost 125 de euro, de data aceasta am plătit 255 de euro, doar de la Milan la Lisabona. Este pentru prima dată când mi se întâmplă să am un zbor amânat. Mulțumesc, WizzAir. De acum înainte vei fi ultima mea opțiune.
În cele din urmă am ajuns în Lisabona cu două ore mai târziu decât ar fi trebui să ajung. Și de îndată ce am ajuns, am sărit într-un Uber și m-am dus să mă văd cu un prieten. L-am întâlnit la À Margem – un fel de restaurant pe malul râului Targus, unde am mâncat o salată cu somon fantastică.
Apoi, am mers către Catedrala din Lisabona pentru a-mi lua pașaportul de pelerin (Camino Credential) și scoica. Și am continuat drumul către The Lost Inn Hostel unde urma să mă cazez.
Hostelul este fantastic!
Sunt în cameră cu 4 oameni. 3 tipe din Australia care sunt aici deja de 3 zile și mâine vor pleca în Lagos (partea de sud a Portugaliel). Și un tip din Londra care doar ce a ajuns la hostel și urmează să stea aici pentru încă 3 zile.
Eram prea obosit să ies în oraș și nu voiam să adorm prea târziu pentru că trebuia să mă trezesc devreme ziua următoare.
Prin urmare, a fost evident că voi coborî la recepție și că mă voi bucura de Sangria Party. Din ce înțelesesem, The Lost Inn Hostel organizează Sangria Party în fiecare seară și sangria este din partea casei.
Am fost acolo de la 8 la 10 și am întâlnit mai mulți oameni din Noua Zeelandă. Apoi m-am dus înapoi în cameră și am adormit.
Am plătit 35 de euro pentru o noapte la The Lost Inn Hostel și cu siguranță voi alege pentru a doua oară aceeași locație, data viitoare când voi vizita Lisabona.
Ziua 1
Energie rămasă: medie
Am parcurs: 33.7 KM
Provocări: puține
Din Lisabona către Alverca do Ribatejo
M-am trezit la 7 și am încercat să îmi iau lucrurile din cameră fără să trezesc oamenii care încă dormeau.
Am fost la baie să mă schimb și să mă spăl pe dinți, iar apoi la recepție pentru a face check-out-ul. Apoi am plecat.
După doar 30 de minute de mers, am realizat că am uitat scoica (cea pe care am cumpărat-o din Catedrală) în camera în care am dormit. Uneori, uiți lucruri – se mai întâmplă. Ziua 1 a fost acea zi pentru mine. Din fericire, a fost singurul lucru pe care l-am uitat.
De îndată ce am început să merg pe străzile Lisabonei, am văzut două tipuri de oameni. Am văzut alergători și bicicliști. În același timp, am văzut bețivani, care scuipau pe jos și ascultau muzică la un volum exagerat de tare. Da, asta se întâmpla la 7:30 dimineața.
Partea de sud a Lisabonei pare să fie o mare petrecere. Îmi aduc aminte din ziua de ieri că, la fiecare câteva sute de metri, găseai oameni care ascultau muzică și socilizau. Și din moment ce am văzut oameni în această dimineață care încă ascultă muzică, Lisabona pare să fie o mare petrecere.
Revenind, am plecat de la hostel la 7 dimineața și vremea era fantastică. Însă cu cât trecea mai mult timp, cu atât era mai dificil să fac față soarelui. Am ajuns la un LIDL să cumpăr două pungi de mix de nuci și o sticlă de apă, pe care am plătit puțin peste 6 euro. Eventual, am părăsit Lisabona după 10 kilometri de mers, iar soarele devenise foarte puternic.
În timp ce în Lisabona am avut noroc cu copacii și clădire, după ce am părăsit Lisabona, am mers pentru mai mult de 20 de kilometri prin soare, fără pic de umbră. Soarele îmi prăjea pielea și încercam să îndur toată căldura.
Nu îmi place să folosesc protecție solară însă, în timp ce scriu aceste rânduri, sunt în pat și mă uit la cât de neagră îmi este pielea acolo unde m-a atins soarele, în comparație cu zonele în care pielea îmi era acoperită de haine.
După ce am părăsit Lisabona, am avut probleme cu gestionarea apei. Însă am verificat Google Maps și am văzut că era un sat în apropiere. Am mers 15 kilometri ca să ajung acolo și transpiram în ultimul hal. Am comandat o salată, niște sardine, și o sticlă mare de apă rece. Mâncarea a fost bună. De fapt, având în vedere că am plătit doar 12.5 euro, mâncarea a fost excelentă. Satul se numește Granja și localul unde am mâncat se numește Doces Sabores.
Apoi am continuat să merg și am verificat aplicația Buen Camino pentru a vedea cât mai am de mers până la locația mea.
În Alverca do Ribatejo, există două hosteluri. Alfa 10 și Silvina Ferreira Guesthouse. Am ales a doua locație și, pentru că am ales a doua locație, era mai ușor de ajuns acolo pe autostradă, unde nu existau trotuare. Însă șoferii păreau să fie respectuoși și să conducă cât mai departe posibil de mine.
Per total, cred că am mers aproximativ 45 de minute pe autostradă, până am ajuns la hostel.
Aici, am plătit 30 de euro pentru o cameră privată cu toaletă inclusă. De asemenea, mi-am spălat hainele fără să plătesc nimic, iar tipul de la recepție mi-a oferit o sticlă de apă (tot fără costuri).
Asta este tot pentru prima zi. Mâine planific să mă trezesc la 5 de dimineață și să plec cât mai repede posibil, pentru a evita soarele.
Ziua 2
Energie rămasă: puțină
Am parcurs: 35.5 KM
Provocări: foarte puține
Din Alverca do Ribatejo către Azambuja
M-am trezit la 6 și am părăsit hostelul la 6:30. Era lumină afară însă soarele nu apăruse încă.
Pentru a nu intra prea mult în detalii (cu toate că o să scriu câteva lucruri despre astăzi), a fost o zi plictisitoare, cu un drum la fel de plictisitor.
De îndată ce am părăsit hostelul, am început să merg pe o stradă fără trotuar și am continuat să merg astfel pentru 7.5 kilometri. Apoi, am văzut râul Targus din nou și am continuat să merg pe malul râului pentru 5 kilometri. Această zonă a fost cu adevărat frumoasă și am văzut pe acolo doar alergători și bicicliști, fără mașini.
După ce am făcut câteva poze cu telefonul, am decis să îmi scot polaroidul din rucsac și să fac câteva poze râului. Imediat după, 3 pelerini au trecut pe lângă mine și i-am întrebat dacă vor o poză instant.
Doar după ce au realizat că am un polaroid și că nu voi păstra poza, au acceptat să stea la poză. Haha!
Am vorbit puțin și am descoperit că erau din Portugalia și că mergeau către Fatima, cu scopul de a explora diverse rute. Nu era prima lor călătorie, cu siguranță.
Le-am întâlnit din nou, mai târziu. Salvau o pisică abandonată pe marginea drumului, care părea să fie epuizată. M-am simțit trist și fericit în același timp pentru pisică.
Le-am salutat și am continuat să merg.
De aici înainte, nu am mai întâlnit alți pelerini.
În cele din urmă, am ajuns într-un sat mic, numit Vala do Carregado și am încercat să cumpăr ceva de mâncare. Însă din câte am înțeles de la doamna din restaurant (care vorbea doar portugheză), era prea devreme să servească mâncare. Am cumpărat o sticlă de apă de 1.5 litri și am plătit 1.2 euro pentru ea. Iar apoi am luat o pauză pe o bancă.
Am continuat să merg până când am ajuns în următorul sat (se pare că nu are un nume, sau cel puțin Google Maps îl ține ascuns) și am decis să încerc din nou să mănânc.
Am intrat în Sabores da Vila și am cerut un pește și o sticlă de apă rece. Când ospătărița m-a întrebat ce fel de pește vreau, i-am spus să mă surprindă. Și așa a făcut.
Mi-a adus o doradă, cu un sos de lămâie și usturoi. A fost delicios! Comparat cu sardinele de ieri, peștele acesta era fantastic! Și chiar mai bun, având în vedere că am plătit doar 10 euro pe el.
Apoi am plecat și am început să merg din nou, pentru 9 kilometri, până la Albergue-ul unde trebuia să mă cazez peste o oră. Se numește Albergue Abrigo do Peregrino Azambuja și am plătit doar 10 euro pentru o noapte. Am ajuns la Albergue în jurul orei 14:40 și acolo erau deja 4 pelerini, așteptând ca Albergue-ul să se deschidă. Pe ușă scria că este deschis între 15:00 și 19:00. Am așteptat puțin și apoi am scanat codul QR pentru a suna pe cineva din echipa Albergue-ului. 10 minute mai târziu, cineva a apărut și a deschis ușa.
Asta este tot pentru astăzi. Mâine planific să mă trezesc la 4:30 și să plec către Santarém cu Uli – unul din pelerinii pe care i-am întâlnit în fața Albergue-ului când am ajuns. Deja mi-am cumpărat cazare în Santarém pentru 20 de euro. Pare ok în poze.
Ziua 3
Energie rămasă: mai deloc
Am parcurs: 36 KM
Provocări: puține
Din Azambuja către Santarém
M-am trezit la 4:27, mulțumită alarmei de la telefon. Doar că de data aceasta părea să se audă mai tare ca orice altă alarmă.
Mi-am mutat totul din camera în care am dormit în bucătărie, m-am schimbat, m-am spălat pe dinți, și am plecat cu Uli la 5:00.
Era atât de întuneric încât abia vedeam semnele Camino pe drum. Și am continuat să mergem pe întuneric pentru o oră, până soarele a început să răsară, puțin câte puțin.
Drumul din Azambuja către Santarém a fost destul de simplu. Câteva drumuri la stânga, alte câteva drumuri la dreapta, mergeai drept prin câteva saturi. În rest, prin câmpii și culturi de roșii și cartofi. Din fericire, vântul adia puțin și am simțit căldura abia după ora 11:00.
Împreună cu Uli, am decis să luăm o pauză în fiecare sat prin care treceam. A fost un număr total de 3 saturi și doar în două din ele erau magazinele deschise – până la urmă, este duminică. Am cumpărat doar o sticlă de apă de 1.5 litri (ca de obicei) și am plătit 1.2 euro.
Apoi am continuat să mergem și să tot merge.
Am mai făcut câteva pauze scurte pe drum, doar pentru a bea apă și a ne odihni picioarele. Uli mergea repede și eu mă forțam să țin pasul cu el. Cred că este un lucru bun pentru că, la viteza mea normală, aș fi terminat drumul de astăzi cu o oră mai târziu.
Înainte să ajungem în Santarém, este un deal de aproape 2 kilometri, pe care trebuie să îl urci. Și e al naiba de înclinat. Când am văzut cu ce am de-a face, mi-am pus căștile în urechi și am dat muzica la maxim. Eram energizat!
Imediat după ce am urcat dealul, am mers la un restaurant (doar a trebui să traversăm strada de la finalul dealului) și am comandat niște apă și un castron de falafel. Cel mai bun falafel pe care l-am mâncat! Am plătit 12.6 euro și nu mi s-a părut prea mult. Restaurantul se numește Eva Pecado Natural.
După ce am mâncat, am continuat să mergem către hostel și am ajuns acolo în 10 minute. Din moment ce hostelul se deschidea la 15:00 și noi am ajuns la 13:15, a trebuit să așteptăm.
Și din motivul ăsta, în timp ce scriu textul, sunt în fund, pe bordura unui trotuar. Hostelul se numește N1 Hostel Apartments & Suites. Ah, și doar ce mi-am cumpărat cazare pentru mâine, pentru 18 euro.
Asta este tot pentru astăzi. Mâine planific să mă trezesc la 3:30 și să plec la 4:00.
Ziua 4
Energie rămasă: a dispărut toată
Am parcurs: 41 KM
Provocări: mai multe decât de obicei
Din Santarém către Golegã
M-am trezit la 3:27, fără alarmă și fără să știu ce se întâmplă.
„Mă simt prea obosit. Nu mai vreau să fac asta.”
A fost unul din primele gânduri pe care le-am avut. Însă imediat după am realizat că sunt pe Camino și că trebuie să plec.
Mi-am luat toate lucrurile din camera în care am dormit și le-am pus pe hol. M-am dus la baie, m-am spălat pe dinți, schimbat hainele, și am plecat.
Era întuneric afară și a continuat să fie întuneric până la 6:00.
Când am plecat din hostel, eram atât de adormit că am uitat să verific direcțiile pentru drumul de astăzi. Din fericire, am văzut cu ușurință semnele Camino și am decis să le urmez. 10 minute mai târziu, am verificat telefonul și am realizat că aplicația îmi sugerează alt drum față de cel sugerat de semnele Camino.
Uitându-mă în urmă, mi-aș fi dorit să urmez drumul sugerat de aplicația de pe telefon.
Semn după semn, ruta Camino m-a dus la o poartă mare din fier care era închisă. A trebui să verific poarta de două ori și locurile de parcare din zonă, însă chiar era închisă și nu aveai cum altfel să treci. Așadar, am ales să merg înapoi și să încerc să mă orientez.
În cele din urmă, am ajuns la o stradă care abia dacă era iluminată și câinii lătrau de zor. Era puțin înfricoșător însă am reușit să îmi păstrez calmul și să continui să merg până am ajuns înapoi la ruta Camino.
Probabil că am mers 1-2 kilometri în plus, însă este ok.
Eram atât de adormit că îmi era dificil să identific semnele Camino. După ce am părăsit Santarém, am mers pe un drum care avea doar culturi de diverse plante, atât pe stânga drumului cât și pe dreapta lui. Puțin mai târziu, mi-am verificat ceasul și am realizat că deja mersesem 10 kilometri.
Cred că asta este partea bună la trezitul cu noaptea în cap. Ești atât de adormit încât nu realizezi cât mergi. Însă cred că aceasta a fost singura parte bună a mersului de astăzi.
După primii 16 kilometri, am ajuns într-un sat unde nimic nu era deschis. M-am așezat pe o bancă, am băut apă, și mâncat niște nuci. Apoi, pentru încă 15 kilometri, nu am mai dat de niciun sat. Doar câmpie cu culturi și pădure pe distanțe foarte mici.
Cea mai neplăcută parte era că nu aveai unde sa stai și să te odihnești – zero bănci, bolovani, scânduri. Nimic! Puteai să te așezi jos, pe pământ, dacă voiai asta, însă te bătea soarele în cap. Eventual, au apărut niște nori și am ales să mă așez.
Priveliștea de astăzi a fost ceva mai bună, vremea a fost cu ceva vânt, nori și ploaie, iar per total mi-a plăcut. Excepție făcând zonele mici unde fermierii udau culturile cu apă și era nămol peste tot.
Mi-am verificat telefonul și am realizat că am măsurat distanța greșit. Credeam că din Santarém către Golegã sunt 32 de kilometri. Însă atâți kilometri sunt până în orașul dinainte de Golegã, așa că a trebuit să merg încă 8 kilometri. Am făcut o pauză și am continuat să merg.
În total, astăzi am mers 41 de kilometri până am ajuns la hostel, care se numește Inn Golegã și am plătit 21 de euro (18 euro pentru o noapte și 3 euro să îmi spăl hainele).
Însă înainte de a ajunge la hostel, am fost la un restaurant să mănânc ceva. Se numește Lusitanus și nu știu ce am mâncat. Ceva cu cașcaval și brânză, pentru care am plătit 15.5 euro. Eram prea obosit să îmi mai pese de mâncare.
Asta este tot pentru astăzi. Ca de obicei, am plătit deja pentru cazarea de mâine – 24 de euro.
Ziua 5
Energie rămasă: mai bine ca ieri
Am parcurs: 37 KM
Provocări: aproape deloc
Din Golegã către Tomar
Dacă ieri a fost una din cele mai neplăcute zile, astăzi a fost fantastic.
M-am trezit la 4:40, mi-am luat lucrurile din camera în care am dormit, m-am spălat pe dinți, schimbat hainele, și am plecat din hostel la 5:00.
Am fost doar 3 oameni în hostel și cred că am adormit la 19:30. Aveam nevoie de atât de mult somn după o zi atât de lungă.
Cum ziceam, am plecat din hostel la 5:00 și am început să merg prin câmp din nou. De data aceasta, priveliștea era mai frumoasă și pare să devină din ce în ce mai frumoasă în fiecare zi. După 10 kilometri de mers, Uli mă ajunge din urmă, mă salută, și continuă să meargă.
2 kilometri mai târziu, eram fericit să văd că asfaltul se termină și că începe pădurea și că sunt dealuri pe care trebuie să le urc. În primele 4 zile, totul a fost plat, doar cu câmpie și culturi. Astăzi, priveliștea a fost fantastică.
30 de minute după ce am intrat în pădure, Uli m-a ajuns din nou din urmă. A luat o pauză la o cafenea și apoi nu l-am mai văzut. Iar cu 10 kilometri înainte de Tomar, ne-am întâlnit din nou și am început să mergem împreună.
Când am intrat în Tomar, am mers la un restaurant indian numit Curry Indian House și am plătit 22 de euro pentru câteva lucruri: ceva pește în sos de năut, un mix de legume cu tofu și orez, și două sticle de apă. A fost delicios!
Apoi, a trebuit să merg la o farmacie să cumpăr protecție solară și o cremă pentru durere de picioare. Nu știu cât de bun este ce am cumpărat, însă am plătit 30.46 euro pentru amândouă.
Într-un final, Uli și cu mine am mers la același hostel. Se numește Hostel 2300 Thomar și arată foarte bine. Am plătit de ieri 24 de euro pentru o noapte aici.
Ziua 6
Energie rămasă: nu mai știu nimic
Am parcurs: 39 KM
Provocări: mai multe decât de obicei
Din Tomar către Alvaiázere
Astăzi a fost o zi tare ciudată.
M-am trezit la 3:27, mi-am făcut ritualul de dimineață, și am părăsit hostelul la 3:50. Dacă mă întrebi, a fost prea devreme. Vei înțelege imediat de ce.
De îndată ce am părăsit hostelul, străzile din Tomar erau foarte întunecate, însă iluminate cât de cât cu ceva lumină. Părea în regulă.
După ce am mers pentru 15-20 de minute prin oraș, am ajuns pe un traseu care părea să fie prea întunecat ca să fie accesibil. Însă după ce am verificat aplicația Buen Camino pe telefon și semnele Camino, acesta părea să fie traseul.
Am continuat să merg, doar ca să îmi dau seama că la un moment dat eram literalmente pe marginea unei prăpastii. Era 4:30, complet întuneric, iar eu mergeam prin mijlocul pădurii. La un moment dat, îmi aduc aminte că eram lângă un fel de cascadă. Însă nu sunt sigur, pentru că nu vedeam nimic, ci doar auzeam apa. Și doar după ce am ajuns aici m-am gândit să folosesc lanterna de la telefon.
Erau tot felul de zgomote din pădure și aveam stupidele gânduri că animalele pădurii încearcă să mă vâneze. Era totul doar în capul meu.
Am mers prin pădure pentru o oră și imediat când am ajuns la stradă, s-a pus ploaia. Mi-am scos pelerina de ploaie din rucsac și am continuat să merg. Însă ploaia a durat doar pentru 20 de minute și când ploaia s-a oprit, Uli m-a ajuns din urmă. Ne-am salutat și ne-am spus că ne vedem în următorul oraș într-o cafenea, însă totul era închis.
Pentru următoarele câteva ore, polua și se oprea. Iar eu m-am plimbat prin niște saturi și munți, cu priveliște fantastică.
În cele din urmă, a început să plouă din nou și s-a oprit doar după ce am ajuns în Alvaiázere. Așa că a trebuit să merg vreo 3 ore doar prin ploaie, cu niște încălțări pline de apă.
L-am întâlnit pe Uli din nou, cu aproape 8 kilometri înainte de Alvaiázere și de acolo am mers împreună. Înainte să ajungem în oral, ne-am oprit la O Brás să mâncăm ceva și am plătit 11 euro pentru o doradă, o supă de pește, o salată, și niște apă.
Apoi am mers la Albergaria Pinheiros, unde aveam cazare.
Asta este tot pentru astăzi. Sper ca până mâine să am încălțările uscate. De asemenea, în aceste 6 zile, am mers 222.2 kilometri. Mult prea mult! Mâine ar trebui să fie prima zi cu mai puțin de 30 de kilometri și planific să mă trezesc între 5 și 6.
Ziua 7
Energie rămasă: mai mult decât necesar
Am parcurs: 28 KM
Provocări: deloc
Din Tomar către Alvorge
Lucrurile se îmbunătățesc.
Astăzi m-am trezit la 5:00 și am stat în pat pentru câteva minute. Apoi mi-am schimbat hainele, m-am dat cu cremă pentru durere pe piciorul drept, mi-am luat rucsacul, iar la 6 am plecat. Era puțin frig și bătea vântul, însă nu am simțit nevoia să port ceva mai mult decât tricoul.
Am fost primul care am plecat din Albergue, însă după primii 8 kilometri, Uli și Alberto m-au ajuns din urmă.
Astăzi a fost o zi plină de dealuri și păduri, cu priveliște fantastică și nu atât de mulți kilometri de mers. Cu cât mergeam mai mult, cu atât eram mai fascinat de frumusețea din jurul meu. Copaci înalți cu nuanțe diferite de verde și dealuri înalte cu priveliște interesantă din vârful acestora.
Am continuat să merg și am ajuns într-un sat mic, numit Anisião, unde i-am găsit pe Uli și Alberto, savurând o cafea și mâncând ceva fursecuri. Am luat o pauză de 5 minute și apoi am continuat să merg, în timp ce ei și-au continuat pauza.
După ce am continuat să merg și mai mult prin păduri, Uli și Alberto m-au ajuns din urmă, iar apoi i-am găsit într-o benzinărie. Mi-am cumpărat o sticlă de apă de 1.5 litri și am decis să iau o pauză de 15-20 de minute.
Apoi, împreună cu Uli, am mers către Alvorge.
Ca o paranteză scurtă, se pare că durerea pe care o simt în picioare pare să dispară treptat. Nu știu dacă este crema sau faptul că creierul și corpul meu s-au obișnuit cu mersul. Sau poate că distanțele devin mai mici. Sau poate că este puțin din fiecare.
Când am ajuns în oraș, eram fericit să văd un restaurant deschis și ne-am oprit acolo să mâncăm o grămadă de lucruri (probabil întregul meniu) pentru doar 9 euro. Restaurantul se numește O Lagareiro.
După ce am mâncat, am continuat să mergem către Albergue-ul unde făcusem rezervare, doar ca să înțeleg că este închis. Apoi am verificat aplicația Buen Camino și am văzut că este un alt Albergue în apropiere (lângă restaurantul în care mâncasem) și ne-am întors.
Este cel mai simpatic Albergue de până acum și a costat doar 15 euro. Oh, și are același nume ca restaurantul (Albergue O Lagareiro).
Mi-am spălat hainele, le-am pus să se usuce, și am sărit în pat să lucrez puțin la laptop și să scriu textul acesta.
Mâine este o altă zi cu distanță scurtă. Probabil 20 de kilometri.
Gânduri după primele 7 zile pe Camino de Santiago din Lisabona
Am mers 240 de kilometri și totul pare să se îmbunătățească. Distanțe mai scurte, mai puțină durere, priveliște mai frumoasă. Chiar și mâncarea pare să fie mai delicioasă.
După primele 3 zile, începusem să cred că Camino de Santiago din Lisabona este o glumă. Mergeam doar prin câmp și nu vedeam nimic interesant. Însă lucrurile par să se îmbunătățească.
Dacă vrei să faci Camino de Santiago din Lisabona, pregătește-te pentru cel puțin 30 de kilometri pe zi în primele 6 zile, dacă nu îți dorești să plătești mulți bani pe cazare.
Ziua 8
Energie rămasă: medie
Am parcurs: 25 KM
Provocări: puține
Din Alvorge către Condeixa-a-Nova
Noaptea trecută, doar doi pelerini au dormit în Albergue: eu și Uli.
Ne-am trezit la puțin timp înainte de ora 6 și am părăsit Albergue-ul la 6:10. Era o ceață atât de densă încât nu puteai să vezi la mai departe de 100 de metri în fața ta.
Am făcut câteva poze și filmări, însă păreau incomplete din cauza ceții. Am continuat să mergem și abia la 7:30 ceața a început să dispară și soarele să răsară.
La 8:00, eram în Rabaçal și, la câteva minute după ce am intrat în sat, am văzut o cafenea deschisă. Eu mi-am luat un croissant cu ciocolată și am întrebat dacă este vreun local în apropiere de unde să pot cumpăra o pălărie. Din fericire, am găsit să cumpăr o pălărie în cafenea. Cafeneaua se numește Café Bonito (are și Albergue) și am plătit 1 euro pentru croissant și 6.5 euro pentru pălăria de soare.
După ce am petrecut 20 de minute la cafenea, am continuat să mergem. Am verificat Google Maps și am văzut era un alt sat (Zambujal) în apropiere și ne-am decis să ne oprim acolo, însă nu era nimic deschis.
Am continuat să mergem până când am găsit un fel de grădină, întreținută de un tip. Avea tot felul de lucruri legate de Camino. Eu și Uli am luat o pauză acolo pentru 10 minute. Am luat un măr din coșul de fructe, am donat 2 euro, și am plecat.
Din acel moment și până în Condeixa-a-Nova nu s-a întâmplat nimic. Am văzut câteva priveliști frumoase și a trebuit să rezist soarelui puternic.
Eventual, am ajuns în oraș și am încercat să mâncăm undeva, însă serveau doar burgeri. Așa că ne-am decis să mergem întâi la hostel și să ne lăsăm rucsacurile, și abia după să căutăm un restaurant.
După ce am mers aproximativ 5 minute de la localul cu burgerii, am ajuns la hostel și era închis. Am făcut rezervarea în urmă cu 2 zile pentru că erau doar 8 paturi disponibile și am decis să îl sun pe proprietar. A răspuns și ne-a dat codurile ca să deschidem poarta și să putem intra. Hostelul se numește Albergue de Conimbriga însă în aplicația Buen Camino îl vei găsi ca Conimbriga Hostel. Nu îl confunda cu Conimbriga Hotel do Paço, care este un hotel și costul pentru o noapte poate ajunge la 100 de euro. Eu am plătit doar 15 euro.
Ne-am lăsat rucsacurile înăuntru și am plecat să căutăm un restaurant în care să mâncăm. După ce am căutat pe Google Maps, am găsit un restaurant numit Restaurante .Come, unde mi-am comandat o supă, o apă, și o salată cu ton, și am plătit 13 euro. Destul de bună mâncarea.
La întoarcere, am intrat într-un supermarket și mi-am cumpărat două sticle de apă și o pungă mică de nuci caju pentru zilele următoare.
Asta este tot pentru astăzi. Mâine planific să încep la 5:30, ca să evit căldura soarelui arzător.
Ziua 9
Energie rămasă: puțină
Am parcurs: 20 KM
Provocări: puține
Din Condeixa-a-Nova către Coímbra
Astăzi m-am trezit la 5:00 și am părăsit hostelul la 5:30, chiar înainte să răsară soarele.
Nu știu de ce, însă nu aveam pic de energie. Poate nu am dormit cum trebuie.
Astăzi am mers pentru o distanță mică, de 20 de kilometri și nu am avut multe lucruri interesante pe traseul. În primi 10 kilometri, am trecut dintr-un sat în altul.
Mi-a luat aproximativ 5 ore să ajung în Coímbra, cu câteva pauze de 10 minute, și am ajuns în centrul orașului la 10:30.
La început, am crezut că este cel mai frumos oraș de până acum. Însă după ce m-am plimbat pe străzi, am descoperit că este foarte aglomerat, cu prea mulți oameni. Chiar și clădirile păreau să fie lipite una de cealaltă, fără spațiu să respire.
Înainte să ajung în oraș, am trimis un mesaj hostelului și i-am întrebat dacă pot face check-in-ul mai devreme. Mi-au spus că pot să îmi las rucsacul acolo însă că abia la 15:00 va fi camera pregătită.
Am decis să stau afară și să caut un loc unde să iau prânzul.
După ce am căutat pe Google Maps și am văzut că sunt mai mult de 20 de restaurante în zonă, am decis să merg la unul cu mâncare indiană. Când am ajuns acolo, nu era niciun restaurant. Am căutat din nou pe Google Maps și am găsit altul. Când am ajuns acolo, era închis.
În cele din urmă, am mâncat la Maria Rio și mi-am comandat o limonadă, o omletă cu legume, și niște ciuperci care aveau gust de cârnați, pe care nu am putut să le mănânc. Cred că era niște carne în ciupercile respective, chiar dacă i-am spus ospătăriței că nu mănânc carne. Am plătit 18 euro pentru tot.
Apoi am plecat și am încercat să găsesc un loc la umbră, să îmi odihnesc picioarele. Am stat acolo aproximativ o oră, până când am putut să intru în hostel. Se numește Change The World Hostel și am plătit 20.8 euro pentru o noapte.
Asta este tot pentru astăzi. Mâine am în plan să merg 30 de kilometri și mă bucur că nu mai mă dor picioarele atât de mult.
Ziua 10
Energie rămasă: destulă
Am parcurs: 24 KM
Provocări: deloc
Din Coímbra către Mealhada
Ieri am avut cazarea fix în mijlocul orașului Coímbra și auzeam totul.
Un tip cânta muzică live fix sub fereastra mea și îl auzeam foarte clar, chiar dacă eram la etajul doi.
La ora 19:00 am terminat de lucrat pe laptop și am vrut să merg la somn astfel încât să fiu odihnit astăzi.
La ora 19:55 îl aud pe cântăreț zicând „acesta va fi ultimul meu cântec” și eram tare fericit, gândindu-mă că pot să adorm.
Muzica s-a oprit și am adormit la scurt timp după ora 20:00. Doar ca să fiu trezit mai târziu de un tip care zbiera, naiba știe ce, la fiecare 10 minute. Era sâmbătă și toată lumea petrecea pe străzile din Coímbra, lucru care m-a trezit la fiecare 30-45 de minute, până la 2 dimineața.
În cele din urmă, m-am trezit la 5, mi-am luat toate lucrurile în baie, mi-am schimbat hainele, spălat dinții, și am părăsit hostelul la 5:20.
Comparat cu ieri, orașul era foarte liniștit. Am avut nevoie de aproximativ 30 de minute de mers ca să ies din oraș și mă simțeam energizat.
Astăzi am mers foarte mult pe asfalt, trecând dintr-un sat în altul. Cred că am mers doar pentru 15 minute printr-o pădure mică.
După ce am mers 24 de kilometri, am ajuns în Mealhada. Era 10:30 și mi-am dat seama că sunt prea devreme acolo. M-am plimbat puțin prin oraș și am găsit o bancă unde să îmi odihnesc picioarele. De asemenea, am sunat proprietarul să văd dacă mă pot caza mai devreme de 16:00, când era ora oficială pentru check-in.
Mi-a spus că cel mai devreme se poate la 13:00 și am fost fericit. Prin urmare, am decis să iau timpul extra pe care îl aveam la dispoziție pentru a scrie acest text.
Cazarea se numește Casa Branca și am plătit 25.27 euro pentru o noapte. Am făcut o mică greșeală aici. Este un Albergue la 1.2 kilometri distanță de Mealhada și acolo o noapte costă 12 euro, însă am observat asta abia după ce am plătit pentru Casa Branca.
Asta este tot pentru astăzi. Peste o oră și jumătate voi face check-in-ul și apoi mă voi duce să cumpăr niște mâncare.
Ziua 11
Energie rămasă: medie
Am parcurs: 31 KM
Provocări: puține
Din Mealhada către Agueda
Noaptea trecută am dormit singur într-un apartament. A fost fantastic, cu excepția țânțarilor care mă tot vânau.
M-am trezit la 3:00 și am decis să continui să dorm. Însă m-am trezit din nou la 4:00 și am decis să mai stau în pat înainte de a mă pregăti de plecare.
Am început să îmi mut toate lucrurile din dormitor în sufragerie, mi-am schimbat hainele, spălat dinții, mi-am luat rucsacul, și am plecat din apartament.
Era 4:50 și afară era întuneric – atât de întuneric încât nu puteam vedea semnele Camino. Din nou, am plecat prea devreme, chiar dacă după ziua în care am mers din Tomar către Alvaiázere mi-am spus că nu o să mai plec așa devreme. De data aceasta a fost ceva mai bine, deoarece străzile erau bine luminate.
Am mers astăzi 31 de kilometri și, la fel ca ieri, am trecut dintr-un sat în altul. De asemenea, am mers pe autostradă puțin și, la un moment dat, am greșit drumul și am mers câteva sute de metri în direcția greșită.
Cu cât mă apropii mai mult de Porto, cu atât sunt mai multe orașe/sate și mai puțină pădure. În 3-4 zile voi fi în Porto, iar următorii 100 de kilometri vor fi pe asfalt.
Pe drum, l-am întâlnit astăzi pe Naoki, din Japonia. Luam o pauză și m-a ajuns din urmă fix când îmi finalizam pauza. Am conversat puțin și am înțeles că urmează să stăm în același Albergue.
De îndată ce am ajuns în oraș, am încercat să găsesc un loc în care să mănânc. Cel la care voiam să ajung, era aproape de traseu. Am ajuns acolo doar ca să aflu că nimeni nu vorbea engleză.
Așa că m-am întors înapoi pe traseu și l-am văzut pe Naoki. Am mers împreună la supermarket să cumpărăm mâncare și mi-am luat o felie mare de lubeniță, două banane, niște sushi, și o sticlă de apă pentru 8.24 euro.
Când am ajuns la Albergue, acolo era Uli împreună cu Finn, din Noua Zeelandă, pe care l-am întâlnit în urmă cu două zile, în Coímbra. Albergue-ul se numește Albergue Peregrinos St Antonio de Agueda. Am plătit 15 euro pentru o noapte și are o grădină super frumoasă.
Asta este tot pentru astăzi. Abia aștept să ajung în Porto.
Ziua 12
Energie rămasă: deloc
Am parcurs: 24 KM
Provocări: deloc
Din Agueda către Albergaria-a-Nova
După aproximativ 8 ore de somn, astăzi m-am trezit la 5:30 fără pic de energie și am plecat la 5:50.
Primii 10 kilometri s-au simțit ca și cum eram într-o buclă. Am mers aproape tot timpul pe o autostradă, iar mereu când intram într-un sat, aveam impresia că toate străzile arătau la fel. De asemenea, cred că 80% din drumul de astăzi a fost pe asfalt și doar 20% prin pădure. Însă mă tot apropii de Porto (mai am 60 de kilometri).
Pe drum, i-am întâlnit pe Uli, Finn, și Naoki. Și am văzut și alți pelerini. A fost așa de când am plecat din Lisabona însă sunt sigur că traseul va deveni mai populat de îndată ce ajung în Porto.
La un moment dat, astăzi, am mers pe drumul greșit pentru 500 de metri, fără motiv. Era ca și cum subconștientul meu găsise o alternativă la traseul Camino pentru că era un pod înalt pe care nu voiam să îl traversez. Urăsc podurile, mai ales dacă sunt deasupra apei. Podul acesta avea de toate și mi-a adus aminte de podul de anul trecut, când am traversat granița dinspre Portugalia spre Spania. Am urât și podul acela la fel de mult!
După ce am mers 24 de kilometri, am ajuns în Albergaria-a-Nova și am verificat Google Maps ca să înțeleg că am trecut de Albergue cu câteva sute de metri. Așa că am continuat să merg până am găsit un magazin. Satul este foarte mic și, ca să ajungi de la un magazin la altul, trebuie să mergi cel puțin doi kilometri.
Mi-am cumpărat niște banane, struguri, și o sticlă de apă pentru 7.68 euro. Iar apoi m-am întors la Albergue pentru check-in.
Albergue-ul se numește Albergue Albergaria-a-Nova și are o grădină superbă. Am plătit 12 euro pentru o noapte iar proprietarul mi-a arătat un mic magazin în interiorul Albergue-ului (cu multe lucruri pe care le poți găsi într-un supermarket).
Am făcut check-in-ul, am intrat în duș, și după mi-am cumpărat o ciocolată pentru 1 euro.
Asta este tot pentru ziua de astăzi. Porto este la distanță de două nopți și am ajuns aproape la jumătatea călătoriei.
Ziua 13
Energie rămasă: puțină
Am parcurs: 26 KM
Provocări: deloc
Din Albergaria-a-Nova către São João da Madeira
M-am trezit la 5:30, gândindu-mă că era 4:00. De îndată ce am realizat că este timpul să mă trezesc, am sărit din pat. Literalmente.
Mi-am luat toate lucrurile din cameră, cu excepția încălțărilor, pe care a trebuit să le lăsăm afară, și m-am dus la baie să mă schimb.
La 5:50 plecasem din Albergue și am simțit că am energie să merg, însă energia respectivă a început să dispară treptat.
Astăzi a fost o zi simplă, fără ceva interesant. Am mers pe asfalt întreaga distanță de 26 de kilometri și am luat două pauze: una la kilometrul 12, alta la kilometrul 21.
După prima pauză, drumul a fost plin de dealuri. Dealuri lungi fără umbră însă un soare care părea că are ceva de spus.
Pe scurt, cam așa a fost toată ziua. Nu am văzut niciun pelerin și, când am ajuns în São João da Madeira, am văzut un magazin fast food cu falafel, așa că am decis să mănânc acolo din moment ce nu prea mai aveam energie și aveam nevoie de carbohidrați.
Înainte să pornesc la drum pe Camino de Santiago, am slăbit 4 kilograme într-o lună. În ultimele două săptămâni pe Camino, cred că am slăbit alte 4 kilograme. Așadar, aveam nevoie de carbohidrați, sau cel puțin așa mi-am spus. Locul în care am mâncat se numește Turk’is Kebab și falafelul a fost decent. Am plătit 8 euro pentru un falafel și o sticlă mică de apă.
Apoi a trebuit să merg 500 de metri ca să ajung la Albergue, care se numește Santa Casa da Misericórdia de São João da Madeira. Este un fel de centru pentru oameni în vârstă și au o cameră unde pot să doarmă pelerinii. Am plătit doar 5 euro pentru o noapte aici.
Asta este tot pentru astăzi. Probabil mâine voi merge 20 de kilometri.
Ziua 14
Energie rămasă: puțină
Am parcurs: 41 KM
Provocări: câteva
Din São João da Madeira către Porto
M-am trezit la 5:00, chiar dacă voiam să mă trezesc puțin mai târziu – poate la 6:00.
Am încercat să îmi iau câteva lucruri din rucsac, în timp ce stăteam în pat, însă patul făcea atât de mult zgomot încât am trezit pe toată lumea.
Era 5:20 când am plecat din Albergue și am simțit că am foarte mult energie pentru mers, așa că am început să merg. Și am mers atât de repede încât, la 9:30, după 21 de kilometri, eram în Grijo (următorul oraș).
Văzând că este prea devreme, am decis doar să iau o pauză, să mănânc niște biscuiți și un măr, să beau apă, și am continuat să merg. Cu excepția bășicii de la piciorul drept, totul era grozav.
Am continuat să merg către Porto, deoarece acesta era următorul oraș după Grijo.
Nu am văzut prea multe lucruri interesante și doar am mers pe asfalt. Foarte puțin prin pădure.
Când am ajuns în oraș, am făcut o pauză la podul din Porto și am fotografiat câteva lucruri. Apoi am continuat să merg.
Mai departe, am căutat pe Google Maps pentru un loc unde să mănânc și am găsit Kind Kitchen – un restaurant vegan cu mâncare delicioasă. Am plătit 16 euro pentru o supă, o sticlă de ală, și un middle east bowl.
Apoi m-am dus la farmacie să cumpăr mai multă protecție solară și am plătit 11.95 euro.
Iar în cele din urmă am ajuns la Albergue-ul unde sunt cazat, care se numește Albergue de Peregrinos Porto, pentru care am plătit 15 euro pentru o noapte și încă 6 euro să îmi spăl hainele. Până acum, sunt încă 3 pelerini cu mine în încăpere.
Asta este tot pentru astăzi. Începând de mâine, voi începe să merg pe coasta Portugaliei.
Ziua 15
Energie rămasă: destulă
Am parcurs: 39 KM
Provocări: câteva
Din Porto către Vila do Conde
M-am trezit astăzi la 4:00, după ce am auzit o alarmă în încăpere și am încercat să adorm din nou, însă nu am reușit. Așa că am stat în pat până la 4:45, când mi-am schimbat hainele și am plecat din hostel la 5:00.
Voiam să mă duc direct către coastă și am verificat pe Google Maps care este cel mai rapid drum. Era o stradă care părea destul de scurtă, însă am mers pentru 7 kilometri de la hostel, și am ajuns la coastă în jur de 6:30.
Îmi aduc aminte că soarele doar ce răsărise și eu îmi doream să merg desculț prin nisip, însă era prea rece. Așa că am mers doar pentru 50 de metri și m-am încălțat. Însă după 30 de minute am încercat din nou și de data aceasta temperatura nisipului era suportabilă. Însă apa era rece ca gheața.
Am continuat să merg prin nisip pentru o oră, și pentru următorii câțiva kilometri, mă tot descălțam și încălțam. De asemenea, în prima parte a zilei, am întâlnit o tipă din Slovenia și am vorbit puțin despre Camino – ea era la prima ei experiență.
Apoi am făcut o pauză și i-am spus că îmi doresc să continui să merg singur. Îmi aduc aminte că anul trecut, în primul meu Camino, în prima zi, am făcut același traseul. Așa că am căutat unde am dormit și unde am mâncat și am încercat să repet experiența. Așa am redescoperit mâncarea delicioasă de la Novo Rumo. Am comandat o supă de pește, o sticlă de apă rece, și o porție de paste cu legume. Am plătit 15.2 euro pentru tot.
În timp ce mâncam, încercam să găsesc locul în care am dormit anul trecut. Iar după puțin research, l-am găsit. Se numește HI Vila do Conde (un hostel pentru tineret) și din moment ce anul trecut mi s-a părut fantastic, mi-am spus că ar trebui să dorm acolo.
Atunci am realizat că mai aveam 15 kilometri de mers (deja mersesem 25 până la Novo Rumo).
Era doar 11:30 și cel mai apropiat Albergue de Novo Rumo se deschidea la 14:30. Așa că în loc să aștept, am decis să continui să merg.
Cu cât mă îndepărtam mai mult de Porto, cu atât vântul devenea mai puternic. La un moment dat, vântul devenise atât de puternic încât lua tot nisipul de pe plajă și mi-l arunca peste tot. Așa am ajuns să am nisip în păr.
Eventual, am ajuns în Vila do Conde și am mers direct la hostel, doar ca să aflu că era plin. Am fost puțin trist, însă am deschis aplicația Buen Camino și am văzut că este un Albergue în oraș.
I-am sunat imediat și am aflat că au un pat liber, așa că am mers pentru încă 10 minute ca să ajung acolo. Am plătit 10 euro și Albergue-ul se numește Albergue Santa Clara.
Asta este totul pentru astăzi. Am plătit deja cazarea pentru mâine noapte. De asemenea, mâine vreau să plec ceva mai târziu din Albergue și să merg aproximativ 20 de kilometri. Cel puțin acesta este planul.
Ziua 16
Energie rămasă: destulă
Am parcurs: 27 KM
Provocări: deloc
Din Vila do Conde către Esposende
M-am trezit la 5:00, fără alarmă, și am stat în pat până la 5:30. Mi-am luat toate lucrurile din cameră și m-am dus la baie să îmi schimb hainele. La 6:30 am plecat din Albergue.
De îndată ce am părăsit Albergue-ul, am verificat Google Maps să verific cea mai rapidă rută pentru a ajunge către coasta Portugaliei. Am avut câțiva kilometri de mers.
Astăzi, comparat cu ieri, am văzut mai mulți oameni pe plajele pe lângă care am trecut. De asemenea, am văzut mai mulți pelerini – probabil între 20 și 30 de pelerini. Foarte mulți, având în vedere că din Lisabona până în Porto cred că am întâlnit maxim 15 pelerini în total.
În prima parte a zilei, am fost foarte adormit și obosit, fără energie măcar să le spun „buen caminho” pelerinilor pe care îi întâlneam pe traseu. Eventual, energia mi-a revenit și am socializat cu o familie din North Carolina.
La un moment dat, ruta m-a mutat de pe coasă într-un sat. Am verificat atât aplicația Buen Camino și Google Maps pentru un loc de unde să îmi cumpăr niște carbohidrați. Se pare că era un magazin la doar câteva sute de metri distanță, așa că am mers acolo și mi-am cumpărat niște biscuiți și o sticlă mare de apă, pentru 2.5 euro.
Apoi mi-am continuat drumul prin câmpie și pădure, doar ca eventual să ajung la un pod. Un pod luuung, cu multă apă sub el. Chiar nu îmi plac podurile, însă de data aceasta părea să nu-mi mai fie atât de frică. Poate că era destul de mult spațiu pentru pietoni.
Am verificat din nou harta ca să înțeleg cât de departe era Albergue-ul. Însă voiam să și mănânc. Așa că am continuat să merg încă 500 de metri ca să ajung la un restaurant. Se numește Restaurante Lima iar mâncarea a fost decentă. Am plătit 15.5 euro pentru o supă, o sticlă mare de apă, cartofi prăjiți, și un șnițel cu pește.
În cele din urmă, am ajuns înapoi la Albergue ca să aflu că eram primul pelerin. Acesta se numește Sleep&Go și am plătit 15 euro pentru o noapte.
Gânduri după primele 16 zile pe Camino de Santiago din Lisabona
Mai am câțiva kilometri și ajung la 500 de kilometri de mers… și nu știu ce să spun. Nu mai simt durere – sau cel puțin durerea pe care o simt acum nu se compară cu ce obișnuiam să simt în primele 7 zile. Aș spune că acum e mai mult oboseală.
Mai mult de atât, de acum înainte probabil că mă voi trezi mai târziu și voi pleca la 7-8 dimineața de la cazare. O să fie o diferență mare între drumul dinspre Porto către Santiago de Compostela, comparat cu drumul dinspre Lisabona către Porto. Oh, și chiar îmi place să mă plimb pe lângă ocean.
Ziua 17
Energie rămasă: puțină
Am parcurs: 32 KM
Provocări: puține
Din Esposende către Viana do Castelo
M-am trezit la 6:30 și mi-am luat toate lucrurile din cameră. Am mers la baie să îmi schimb hainele și să mă spăl pe dinți. Apoi m-am întors în sufragerie, am pus totul în rucsac, și am decis să văd dacă mai sunt alți pelerini care să mă însoțească.
Ieri a fost o zi plăcută, pentru că Albergue-ul a avut piscină și am fost 6 pelerini care am stat la piscină până la 22:00.
În dimineața aceasta, aveam de gând să plec la drum cu mai mulți pelerini, însă ei voiau să plece la 9 sau mai târziu. Era 7:50 când am plecat din Albergue și am mers cât de aproape am putut de coastă, însă nu chiar pe coastă.
Am văzut mulți pelerini astăzi pe traseu (între 20 și 30) și am luat prima pauză după primii 7.5 kilometri, lângă o biserică. Am mâncat niște nuci, 4 biscuiți, am băut apă, și după 15 minute de pauză, am început să merg din nou.
Astăzi a fost o zi însorită, plină de dealuri, fără îndeajuns de mult vânt, așa că a trebuit să îndur căldura.
A doua pauză a fost după încă 13 kilometri de mers, lângă altă biserică. Cred că am stat acolo pentru 20 de minute și apoi am continuat să merg până am găsit un restaurant cu meniul pelerinului. Am plătit 11.7 euro pentru o sticlă mare de apă, o limonadă, niște pește și cartofi prăjiți. A fost decent.
Am continuat să merg însă eram atât de obosit încât spatele începuse să mă doară. De îndată ce am ajuns aproape de Viana do Castelo și am văzut orașul, am uitat de tot. Nu am mai avut dureri, nu am mai simțit căldură, nimic! Totul era minunat.
După ce am trecut un pod care s-a simțit prea lung și am urcat peste 600 de trepte, am ajuns la Albergue. Am plătit 17 euro pentru o noapte. Albergue-ul se numește Albergue de Santa Luzia.
Asta este tot pentru astăzi. Sunt mulți pelerini aici și se pare că este ziua de naștere a unuia din ei.
Ziua 18
Energie rămasă: aproape deloc
Am parcurs: 35.5 KM
Provocări: deloc
Din Viana do Castelo către A Guarda
Mi-am setat alarma pentru 5:30 și atunci m-am trezit. Mi-am luat toate lucrurile din cameră și m-am dus la baie să mă spăl pe dinți și să îmi schimb hainele. Apoi am stat în bucătărie vreo 2 minute fără un motiv anume.
Am plecat din Albergue la 5:50 și am decis să stau afară pentru 10 minute să admir priveliștea și să fac câteva poze. La 6:00 am început traseul.
Astăzi am luat doar 3 pauze: prima lângă o biserică, a doua pe vârful unui deal, și a treia după 20 de kilometri de mers, când am ajuns lângă ocean.
Nu am văzut prea mulți pelerini astăzi, probabil pentru că am plecat devreme.
De asemenea, astăzi am trecut granița din Portugalia în Spania și a fost altceva decât ce mă așteptam. Mă uitam pe Google Maps și am văzut că este un fel de croazieră cu barca peste râul Minho, însă semnele Camino de pe traseu m-au dus în altă parte. Pe plaja pe care am ajuns, am văzut o barcă cu un afiș lângă, așa că l-am întrebat pe tip dacă mă poate duce pe cealaltă parte a râului.
După ce am vorbit puțin, m-am urcat în parcă, am plătit 10 euro, și 5 minute mai târziu eram în Spania. Barca era destul de rapidă iar tipul mergea cu viteză, chiar dacă îmi spusese că vom merge încet. Însă a fost ok.
De îndată ce am ajuns în Spania, am realizat că sunt într-un alt fus orar și că trebuie să mă grăbesc puțin pentru a ajunge la timp la Albergue. Așa că am mers direct către el. Se numește Albergue O Peirao și am plătit 17 euro pentru o noapte. Albergue-ul este simpatic.
După aceea, am întrebat omul de la recepție unde îmi recomandă să mănânc și mi-a spus să merg la Porto Guardes. Acolo am plătit 11.7 euro pentru o dorată și o sticlă mică de apă.
Asta este tot pentru astăzi. Mai târziu îmi voi plăti cazarea pentru ziua de mâine, însă întâi trebuie să văd unde o să stau.
Ziua 19
Energie rămasă: destulă
Am parcurs: 21 KM
Provocări: deloc
Din A Guarda către O Serrallo
Albergue-ul de ieri a fost foarte simpatic și confortabil. Astăzi m-am trezit la 6:15 și am plecat din Albergue la 6:37, cu intenția de a ajunge cât mai aproape de ocean.
Era lumină afară, chiar dacă soarele nu răsărise. De fapt, luna era atât de puternică încât, în toate pozele mele, părea să fie soarele.
Astăzi a fost o zi scurtă și am mers mai toată ziua pe coasă. La un moment dat, chiar dacă semnele Camino îmi spuneau să fac dreapta, am continuat să merg pe coastă doar ca să descopăr că semnele Camino aveau dreptate. Însă îmi doream să fiu lângă ocean.
Această parte a traseului a fost foarte interesantă. În stânga aveam oceanul și în dreapta munții. A fost cu adevărat magic.
În cele din urmă am ajuns în O Serrallo (un mic sat) și am ajuns acolo cu 30 de minute mai devreme. Am verificat Google Maps să văd unde pot mânca și am observat că sunt doar câteva restaurante deschise și că toate sunt scumpe.
După ce am așteptat 30 de minute, tipul de la hostel a venit la recepție, am făcut check-in-ul și am plătit 15 euro pentru o noapte. L-am rugat să îmi recomande ceva cu privire la mâncare și mi-a spus că nu există restaurante ieftine în zonă, dar că la 800 de metri distanță este un magazin. Așa că am fost acolo și am cumpărat niște mâncare de 5.5 euro.
Hostelul se numește Alojamiento Camino Portugués Hostel și are o vedere fantastică către ocean.
Ziua 20
Energie rămasă: multă
Am parcurs: 18 KM
Provocări: deloc
Din O Serrallo către Baiona
Astăzi a fost o zi simplă și relaxantă.
M-am trezit la 5 fără alarmă și am încercat să stau în pat și să dorm mai mult, însă cu cât trecea mai mult timp, cu atât era mai mult zgomot în hostel. Așa că m-am dat jos din pat la 6:15 și la 6:30 am plecat.
Am făcut două pauze astăzi și știam că am puțin de mers. Prima pauză a fost după primii 7 kilometri, fix lângă ocean, pe niște bolovani mari pe care m-am cățărat. Am stat acolo pentru 30 de minute și câțiva pelerini au trecut pe lângă mine.
După ce am finalizat pauza, am continuat să merg pentru 10 kilometri și a fost o plimbare foarte plăcută. Am părăsit coasta și am urcat un munte, pentru a ajunge pe cealaltă parte a muntelui, chiar la intrarea orașului în care dorm astăzi.
Înainte cu 2-3 kilometri să ajung la oraș, am găsit un loc unde să stau și am decis să fac o pauză. Acolo l-am întâlnit pe Lee și am avut o conversație foarte interesantă.
După aceea, am început să merg către Baiona și m-am uitat după un loc unde să mănânc ceva. Eventual, m-am oprit la Recuncho Mariñeiro și am comandat o limonadă cu un burger vegetal și niște cartofi, pentru care am plătit 14.4 euro.
În urmă cu două nopți, cineva mi-a recomandat să încerc caracatița din Galicia și astăzi am văzut-o în meniu. Nu am mâncat până acum caracatiță și nu știu cum îmi va reacționa stomacul. Probabil o să încerc în Santiago de Compostela. Dacă mi se face rău, măcar nu mai trebuie să mă deplasez.
Am plecat din restaurant și am continuat să merg către hostel, însă am văzut înghețată pe drum. În magazin fiind, am întrebat care este cea mai populară. Am ajuns să cumpăr 3 înghețate diferite: mandarine, alune de pădure și… pe ultima nu o mai știu. Am mâncat două iar a treia este în congelatorul din hostel. 9 euro au costat toate înghețatele – puțin cam mult, însă mi-au plăcut.
Am ajuns la hostel și am plătit 16 euro pentru o noapte. Hostelul se numește Hostel Baionamar și este unul mic, însă îmi place.
Ziua 21
Energie rămasă: nu prea multă
Am parcurs: 33 KM
Provocări: deloc
Din Baiona către Vigo
M-am trezit la 5 cu ajutorul unei alarme din cameră și am încercat să dorm, însă doar am stat pat până la 5:40, când mi-am luat toate lucrurile și le-am dus pe hol. Apoi m-am dus la baie să îmi schimb hainele și să mă spăl pe dinți.
Înainte să plec, mi-am adus aminte că aveam o înghețată în congelator și am verificat să vad dacă încă este acolo. Încă era acolo, chiar dacă le-am spus la doi pelerini că o pot avea dacă și-o doresc.
Așadar, mi-am început ziua cu o înghețată cu aromă de lămâie și am părăsit hostelul la 6:15.
Astăzi am făcut doar două pauze înainte de a ajunge în Vigo și nu am întâlnit prea mulți pelerini pe traseu – cu siguranță, mai puțini de 10. De asemenea, traseul de astăzi a fost plin de dealuri, însă foarte simpatic, prin pădure.
În cele din urmă, după mai mult de 7 ore de mers, am ajuns în oraș. Vigo este un oraș mare, cu un look modern. Primul lucru pe care l-am căutat a fost un loc unde să mănânc.
După ce am verificat Google Maps, am găsit un restaurant numit Curcuma. Am ajuns acolo și mi-am comandat o supă Gaspacho, un Pad Thai picant (care nu era picant de loc), o felie de tort de morcov și cocos (care a fost fantastic) și o sticlă mică de apă. Totul a costat 22.7 euro – puțin cam scump însă mi-a plăcut ce am mâncat.
Apoi am plecat direct către hostel și am realizat că urmează să ajung cu o oră mai devreme, așa că m-am plimbat și am făcut câteva poze. A trecut o oră și m-am dus la hostel. Mi-am făcut un duș și spălat hainele. Hostelul se numește R4Hostel și am plătit 23.4 euro pentru o noapte și 5 euro să îmi spăl hainele.
Asta este totul pentru astăzi. Mai am 5 zile până ajung în Camino de Santiago și simt că m-am săturat să mă tot trezesc la 5:00 și să merg atâția kilometri. Abia aștept să termin.
Ziua 22
Energie rămasă: destulă
Am parcurs: 18 KM
Provocări: câteva
Din Vigo către Redondela
M-am trezit la 5:00, când cineva a intrat în cameră și a început să facă zgomot. Nu am reușit să adorm.
În cele din urmă, m-am dat jos din pat la 6:00, mi-am luat toate lucrurile în baie, mi-am schimbat hainele, m-am spălat pe dinți, și am părăsit hostelul la 6:30.
Era puțin cam întunecat însă Vigo este un oraș mare și am continuat să merg prin oraș până soarele a răsărit.
Era puțin trecut de ora 7 când am găsit un magazin deschis și am intrat să îmi cumpăr o sticlă de apă, pentru care am plătit 1.1 euro. Să găsesc un magazin deschis atât de devreme a fost neașteptat.
După primii 5 kilometri, am văzut un semn Camino care îmi spunea să fac stânga, însă aplicația mea zicea să fac dreapta. Am decis să urmez semnul doar ca să îmi dau seama că nu mai sunt pe traseul Camino și, timp de 3 kilometri, am mers pe tot felul de străzi. În cele din urmă, am folosit Google Maps ca să revin la traseu.
Ca să ieși din Vigo, trebuie să mergi pe foarte multe dealuri. Însă de îndată ce se termină dealurile, priveliștea este fantastică!
În cele din urmă am ajuns în Redondela și am găsit destul de repede un loc unde să mănânc. Localul se numește Vila Bella și am comandat meniul zilei pentru 9.9 euro. Am mâncat pește prăjit și ardei Galician cu risotto vegetarian. Mâncarea a fot bună și am avut și un desert inclus în meniu, însă l-am refuzat pentru că eram plin.
Apoi am realizat că iar sunt prea devreme în oraș și am ales să mă așez pe o bancă lângă Albergue.
30 de minute mai târziu am mers către Albergue și m-am cazat. Se numește Albergue Santiago de Vilavella și am plătit 15 euro pentru o noapte.
Ziua 23
Energie rămasă: medie
Am parcurs: 24 KM
Provocări: deloc
Din Redondela către Pontevedra
M-am trezit la 5:00 și am încercat să stau în pat, însă doar până la 5:30. Mi-am luat toate lucrurile în baie, mi-am schimbat hainele, m-am spălat pe dinți, și am părăsit Albergue-ul la 6:10.
Astăzi am mers în majoritatea timpului pe asfalt și prin pădure. A plouat puțin însă atunci eram în pădure și copacii țineau ploaia departe de mine.
În jurul orei 7, un pelerin m-a ajuns din urmă și am fost surprins să descopăr că era Lee, pe care îl întâlnisem în urmă cu câteva zile. Am avut o conversație pentru 10 minute, în care am râs cu poftă. Apoi a continuat să meargă.
După primii 10 kilometri, în mijlocul pădurii, am găsit un tip cu un magazin mic și am cumpărat de la el un breloc handmade. Am fost surprins când mi-a spus „Mulțumesc” și „Drum bun” pentru că a fost prima persoană care să îmi spună ceva pe românește, de când am plecat din Lisabona. Și nici măcar nu era român.
5 kilometri mai târziu, am decis să iau pauză și foarte mulți pelerin treceau pe lângă mine. În timp ce eram în pauză, l-am văzut pe Uli și m-am bucurat să văd o față cunoscută, cineva pe care întâlnisem chiar în primele zile de Camino.
Apoi am început să merg din nou până am ajuns în Pontevedra și am realizat că Albergue-ul se deschide la 13:00, însă ceasul era abia 11:00.
Mi-am adus aminte de anul trecut că în orașul acesta era un LIDL, așa că m-am dus acolo și am cumpărat ceva mâncare pentru 8 euro.
Apoi m-am întors la Albergue, am mai așteptat câteva minute, însă o doamnă simpatică ne-a dat voie să intrăm în grădină, pentru că eu și ceilalți pelerini care așteptam, a trebuit să stăm pe o bordură.
În cele din urmă, Albergue-ul s-a deschis și am plătit 8 euro pentru o noapte. Albergue-ul se numește Albergue Virxe Peregrina și are aproape de 100 de paturi. Cred că este cel mai pare Albergue în care am dormit.
Asta este totul pentru astăzi. Mai am 3 zile până în Santiago de Compostela.
Ziua 24
Energie rămasă: puțină
Am parcurs: 24 KM
Provocări: deloc
Din Pontevedra către Caldas de Reis
Noaptea trecută nu am reușit să dorm prea mult. Cred că m-am trezit la fiecare două ore deoarece era o cale ferată la câțiva metri de Albergue. De fiecare dată când trecea un tren, clădirea se mișca iar eu dormeam în patul de sus.
Am plecat din Albergue la 6:30 și am mers foarte încet pentru primii 7 kilometri. Atât de încet, încât am decis să iau o pauză, să mănânc ceva și să beau apă.
După aceea, am simțit că am destulă energie încât să fug. Am mers atât de repede încât cred că am ajuns din urmă peste 20 de pelerini. Și am continuat să merg repede indiferent că era deal sau vale. Cred că am mers așa pentru 15 kilometri, când am făcut o pauză de 10 minute, cu doi kilometri înainte de Caldas de Reis.
Când am ajuns în oraș, era 11:30 și m-am dus la hostel să văd dacă îmi pot lăsa rucsacul, pentru că eram prea devreme pentru check-in. Tipul de la recepție a fost de treabă, mi-a pus rucsacul într-un loc sigur, și mi-a spus să mă întorc la 13:00, când începe check-in-ul.
M-am plimbat prin oraș, fără prea mari speranțe că o să găsesc ceva de mâncare. Anul trecut, orașul aceasta a fost super ciudat și nu am găsit nimic de mâncare. La naiba cu siesta spaniolă! Însă de data aceasta am fost norocos și am găsit un loc decent unde să mănânc. 14 euro pentru o salată, o limonadă, și un pește.
Am mâncat și m-am plimbat prin oraș, până la ora 13:00, când m-am dus la hostel să mă cazez. 18 euro pentru o noapte și 4 euro ca să îmi spăl hainele. Hostelul se numește Albergue a Queimada Hostel.
Ziua 25
Energie rămasă: destulă
Am parcurs: 21 KM
Provocări: deloc
Din Caldas de Reis către Padrón
Când m-am trezit, am simțit că noaptea trecută am avut cel mai bun somn de când am început călătoria, cu aproape o lună în urmă.
M-am trezit la 6:20 și mi-am luat toate lucrurile în baie. Mi-am schimbat hainele, spălat pe dinți, și am plecat din hostel la 6:45.
Încă era întuneric, însă erau foarte mulți pelerini pe străzile orașului. Dar de îndată ce am părăsit orașul, am văzut din ce în ce mai puțini pelerini pe traseu.
Astăzi a fost o zi bună și am făcut o singură pauză, la kilometrul 14. Este un sat mic, cu un restaurant simpatic numit Buen Camino, unde am ales să mă opresc. Pentru 10.5 euro, am cumpărat o supă cremă de linte, o felie de tortilla, și o sticlă mare de apă. Mâncarea a fost destul de bună.
Cred că am stat acolo pentru 20 de minute. Apoi am mai avut încă 7 kilometri de mers până în Padrón. Așa că am început să merg și în cele din urmă am ajuns în oraș, cu două ore înainte de check-in.
Hostelul se numește Murgadán Hostel și am plătit 18 euro pentru o noapte. Am stat aici și anul trecut și îmi amintesc că a fost un hostel foarte plăcut.
Zi scurtă astăzi. Mâine este ultima zi și probabil că voi merge 30 de kilometri.
Ziua 26
Energie rămasă: puțină
Am parcurs: 28 KM
Provocări: deloc
Din Padrón către Santiago de Compostela
Astăzi a fost ultima zi a călătoriei și, în loc să îți povestesc despre experiența zilei de astăzi, vreau să îți povestesc despre întreaga experiență.
Am avut nevoie de aproape 4 săptămâni ca să merg peste 750 de kilometri. Am trăit tot felul de emoții și am întâlnit tot felul de oameni. Acest Camino și s-a simțit ca un moment, ci mai degrabă ca o viață scurtă.
Am mers distanțe lungi prin soare, fără pic de umbră, și fără opțiunea de a mă opri. Am întâlnit oameni care nu mi-au plăcut și pe care a trebuit să-i văd și a doua oară. A trebuit să îndur durere fizică și emoțională. Însă, în același timp, am avut conversații fantastică cu oameni fantastici. Am trecut dincolo de orice durere fizică și am ajuns să nu mai simt durere. Am văzut lucruri pe care de obicei nu le văd și am fost inspirat de toate lucrurile pe care le-am văzut.
Cu siguranță, Camino este o exăperiență care se merită și care vine cu foarte multe schimbări.
Încurajez pe toată lumea să facă un Camino, chiar unul scurt (de 12-14 zile) însă poate că nu te vezi mergând atât de mult. Dacă așa stau lucrurile, este ok. Însă orice îți dorești să faci, oricare sunt lucrurile la care te gândești, fă tot posibilul să faci aceste lucruri. Fă tot posibilul să treci dincolo de obstacolele de care crezi că ai parte (timp, bani, etc) și fă-o.
Să aștepți pensionarea este o iluzie. Uită de asta. Fă lucrurile pe care vrei să le faci și fă-le acum!
Călătoria mea a luat sfârșit
Ancorează-ți viitoarea ta experiență Camino în ceva ce poți face acum.
„Un act de generozitate este cât de simplu este să îi faci pe oameni să se simtă bine.”
– Simon Sinek
Ceva a fost declanșat în interiorul meu când am văzut acest video. Iar mintea mea a început să își amintească toate momentele de depresie și tristețe din trecut și a văzut acest video ca o soluție la ele.
„Data viitoare când mă simt rău, ar trebui să fac ceva bine pentru cineva ca să mă simt bine.” a fost ce mi-am spus.
Însă imediat după am realizat că, prin intermediul acestei strategii, ar trebui să îmi dau voie să mă simt rău prima dată, ca apoi să îi pot ajuta pe ceilalți. Mai mult de atât, gestul meu de ajuta nu ar fi autentic, ci egoist.
Donații strânse: 263 euro.
Donațiile au fost închise.
