Recent, între finalul lui 2024 și începutul verii lui 2025, am trăit cu multe gânduri sinucigașe. Însă n-a fost pentru prima dată.
Îmi aduc aminte că primurile gânduri sinucigașe le-am avut când eram adolescent, pe la 15-16 ani. Însă niciodată nu au venit la pachet cu o modalitate specifică prin care să îmi iau viața, lucru pentru care sunt recunoscător. În schimb, pentru mine, gândurile sinucigașe au fost mereu un răspuns intern la faptul că mi-am epuizat toate resursele și că sunt sătul să mă lovesc din nou și din nou de aceleași obstacole.
Într-ul fel, prin aceste gânduri sinucigașe, îmi doream ca totul să se termine.
Însă acum lucrurile sunt diferite. Acum sunt bine, fără gânduri sinucigașe, și cu o dorință puternică de a trăi. Am reușit să preiau controlul sensului pe care îl ofer vieții și să îmi trasez o direcție clară pentru ce vreau să trăiesc, care nu are legătura atât de mare cu lucrurile materiale.
Și având în vedere că încă sunt aici, vreau să îți împărtășesc felul în care am reușit să gestionez gândurile sinucigașe.
Dă-ți seama ce îți declanșează gândurile sinucigașe
În cazul meu, așa cum spuneam mai devreme, gândurile sinucigașe apăreau pentru că îmi doream ca totul să se termine. Însă motivele mergeau mult mai în profunzime de atât.
Îmi doream ca oamenii să nu mai fie răi. Îmi doream ca neajunsurile să dispară. Îmi doream să fii avut relații mai bune. Îmi doream să fiu altfel decât eram. Și când nu puteam să fac nimic în privița acestor lucruri, apărea un sentiment puternic de neajutorare, care venea la pachet cu gânduri sinucigașe. Voiam ca totul să ia sfârșit.
Puțin câte puțin, am început să devin conștient de toate aceste lucruri care, în cele din urmă, declanșau gândurile sinucigașe, și am început să lucrez cu fiecare din ele.
Mi-am dat seama că în privința multora din ele nu am control și asta m-a făcut să mă relaxez.
„Atât timp cât aceste lucruri nu sunt în controlul meu, nu are sens să mă gândesc la ele.”
Așa am început să-mi reorganizez gândurile și unde și cum să îmi aloc gândurile. În cele din urmă, am ajuns să înțeleg că eu sunt cel care oferă sens experiențelor și trăirilor de care am parte și asta a schimbat totul. Eu sunt în control total sensului pe care îl ofer lucrurilor pe care le trăiesc, iar acest sens ghidează gândurile și sentimentele pe care le am.
Care sunt lucrurile care m-au ajutat să continui
Toate lucrurile pe care urmează să le împărtășesc cu tine sunt lucruri care m-au ajutat să gestionez mai bine gândurile sinucigașe de care am avut parte în perioada 2024-2025, de care îți spuneam la începutul articolului.
Probabil că au fost și altele, însă atunci când am făcut lista, acestea au fost cele care au apărut și reapărut în mintea mea.
- Muzica și dansul
Cred că am descoperit dansul undeva în 2017 și m-a prins bine salsa. De atunci, tot dansez și îmi aduc aminte că am avut momente în care mă simțeam foarte deprimat, dădeam play la o melodie salsa, și lucrurile deveneau aproape instant, ca prin magie, mai bune.
Indiferent că puteam sau nu să dansez în momentul respectiv, simplul fapt că ascultam o melodie care îmi plăcea fantastic, îmi schimba energia și îmi muta gândurile pe altceva.
- Conversații
În timp ce am avut oameni care, în astfel de momente, s-au comportant urât cu mine (unul din ei chiar mi-a recomandat să mă sinucid – ferește-te de oamenii ca el), au fost destui oameni care au ștuit să privească momentele mele cu empatie și să fie alături de mine.
Nu sunt anumite cuvinte, pe care le-am primit de la acești oameni, care să fii rămas cu mine. În schimb, atunci când aveam impresia că totul e pe cale să se sfârșească, acești oameni mă făceau să simt că vreau să continui. Iar asta a contat foarte mult.
- Meditație
La fel de mult precum conversațiile pe care le-am avut cu ceilalți sau precum dansul, meditațiile au reprezentat o sursă fantastică de ajutor pentru momentele în care aveam gânduri sinucigașe.
Mai exact, meditațiile lui Joe Dispenza, numite Blessing of the Energy Centers. Timp de luni bune am meditat zilnic cu aceste sesiuni ghidate, care au de la 45 de minute în sus, și care m-au ajutat enorm.
Meditațiile acestea împreună cu cărți precum Suflet Neînlănțuit, de Michael Singer, sau Puterea Prezentului, de Eckhard Tolle, m-au adus mai aproape de spiritualitate și asta m-a ajutat să fiu mai ancorat în prezent.
- Seriale și filme
La fel precum cărțile și meditația, serialele și filmele pe care urmează să ți le împărtășesc, au avut un impact asupra procesului prin care mi-am schimbat viața.
Uite câteva din ele:
- The Chosen (serial)
- Patch Adams (film)
- The Pope’s Exorcist (film)
Pe listă aș adăuga și documentarul Rewired, al lui Joe Dispenza.
- Junk food
Cred că mâncarea nesănătoasă este cel mai vechi mecanism de coping pe care îl am. Cu ajutorul mâncării fac față stresului și emoțiilor intense pe care nu sunt în stare să le duc de unul singur în spinare.
Însă mâncarea nesănătoasă este periculoasă pentru că are mult zahăr în ea, iar zahărul vine la pachet cu multe probleme de sănătate, care nu echilibrează doza de dopamină pe care o oferă.
Au fost momente în care mâncarea nesănătoasă mă băga într-un circuit toxic în care deveneam depresiv pentru că mă îngrășam, iar faptul că mă îngrășam mă făcea să fiu depresiv.
Toate aceste modalități de gestionare a gândurilor sinucigașe au fost foarte folositoare între momentele în care aveam gânduri sinucigașe. Pentru că, atunci când gândurile apăreau, orice aș fi făcut părea să nu funcționeze. Poate doar mâncarea nesănătoasă. Mi-am dat seama eventual că cel mai bun lucru pe care îl puteam face era să nu fac nimic. Însă a fost și cel mai dificil.
Cu prietenie și optimism,
David




