Cum ar fi să poţi zbura? Cum ar fi să poţi fii oricine şi oriunde? Cum ar fi ca totul să fie perfect indiferent de cât de imperfect ar părea? Cum ar fi să poţi întreprinde orice, de orice natură, din orice domeniu? Cum ar fi ca toţi oamenii să aibă gânduri şi priviri calde? Cum ar fi ca totul să fie roz? Cum ar fi să fii mereu fericit? Cum ar fi să iubești, să fii iubit? Cum ar fi să nu-ți fie frică, să te poţi aventura în orice indiferent de situaţie? Cum ar fi ca fiecare dorinţă să-ţi fie îndeplinită? Cum ar fi să nu fii nevoit să îţi foloseşti neuronii la maxim pentru a avea parte de beneficii în fiecare zi? Cum ar fi să fii mereu relaxat? Cum ar fi să şti totul, din orice domeniu, să nu mai ai nevoie de nicio informaţie?
Cum ar fi mai bine? Să ai tot ceea ce nu poţi avea renunţând la tot ceea ce posezi în momentul de faţă sau să rămâi cu tot ceea ce ai fără nimic din ceea ce ai putea avea în plus?
În schimb . . .
“De ce ne-am născut, de ce suntem oameni, de ce suntem mamifere, de ce ne-am născut pe Terra şi nu aiurea în univers, de ce ne-am născut acum şi nu în mezozoic, de ce ne înmulţim, de ce ne zbatem să supravieţuim, de ce am căpătat conştiinţa existenţei noastre, de ce suferim, de ce ne bucurăm, de ce alergăm toată viaţa după ceva şi nu după altceva, de ce aşteptăm să creştem, să devenim adolescenţi, apoi tineri, maturi, bătrâni, de ce aşteptăm să ieşim la pensie, de ce aşteptăm sa murim?”
Citat din „Întrerupatorul” de H. Salem
