Există o parte a creierului conectată la optimism, iar aceasta se numește Ventral Anterior Cingulate. O să scriu o parte din aceste denumini în limba engleză pentru că așa le-am reținut sau așa mi le-am notat.
Această parte a creierului (Ventral Anterior Cingulate) este partea frontală a cortexului cingular, care este o zonă extinsă a creierului limbic. Este partea creierului care mediază sentimentele de optimism și ajută la controlul amigdalei.
Imediat lângă Ventral Anterior Cingulate (anterior) se află Dorsal Anterior Cingulate (posterior), care este de asemenea lângă amigdală, partea din creier care procesează durerea.
Aceste două părți ale creierului (cea conectată la optimism și cea conectată la durere) comunică între ele și amândouă comunică îndeaproape cu cortexul prefrontal. Aceste procese de comunicare sunt cele care influențează percepția pe care o avem asupra lumii în care trăim.
Aceeași regiune (Ventral Anterior Cingulate) poate fi folosită practic pentru a combate pesimismul.
Primul pas este să îți imaginezi poisibilitatea evenimentelor pozitive din viitor. Nu trebuie să crezi că acestea se vor întâmpla, ci că se pot întâmpla.
Când conștientizezi că lucrurile bune sunt posibile, activezi partea creierului numită Ventral Anterior Cingulate, iar această activare ajută la controlul amigdalei.
Pentru a spune lucrurile mai simplu de atât, când te gândești la lucrurile bune care s-ar putea întâmpla, ții sub control tendința minții de a genera gânduri negative.
Chiar dacă știm unde găsim optimismul în creier…
Cu cât citesc mai mult despre creier, cu atât mi-e mai clar că trăim încă un paradox interesant.
Greutatea medie a unui creier adult este de 1.3-1.4 kilograme, iar dimensiunea acestuia… ar putea fi aproximată ușor. Strânge pumnul stâng și pe cel drept și pune-i unul lângă celălalt și vei avea o idee despre cât de mare este creierul unui adult. Cam cât cei doi pumni unul lângă altul.
Paradoxul are legătură cu multitudinea de informații pe care creierul le poate acumula și funcțiile complexe cu care este responsabil, având în vedere spațiul mic în care aceste lucruri se întâmplă.
Când am devenit conștient de acest paradox, m-am dus cu mintea către spiritualitate. Iar aici am o metaforă pe care vreau să ți-o împărtășesc.
Imaginează-ți o sală de curs în care se întâmplă tot felul de lucruri, însă nu ai acces la ea. Poate că sunt 30 de cursanți, poate că sunt 2, poate că sunt 5000 de cursanți în sala respectivă. Poate aleargă, poate meditează, poate pictează, poate dorm. Habar nu ai ce se întâmplă acolo.
Știi doar că este o sală de curs pentru că eu ți-am spus asta. La fel de bine știi că sunt cursanți acolo pentru că eu ți-am spus asta. Însă ce știi pentru că toată lumea spune și pentru că ți-a fost dovedit științific este că accesul în această sală de curs se face printr-o ușă.
Tu, la rândul tău, poți să înțelegi această ușă și să te uiți la poze pe internet cu ușa aceasta. Sunt cărți întregi scrise despre ea și alegi să citești despre ea, însă doar atât.
Aș vrea să vin în completarea paradoxului de care îți spuneam mai devreme cu următoarea informație: poate că acea parte din creier unde găsim optimismul este doar o simplă ușă. Același lucru este valabil pentru orice altă parte din creier.
Și ai putea spune că sala de curs reprezintă mintea. Însă e doar o definiție pe care o pui pe un lucru despre care nu știi nimic. Poate că am ales să numim „minte” toată informația la care avem acces și să credem că este a noastră, că o stocăm undeva și că o putem accesa. Însă faptul că am ales să oferim această definiție, nu înseamnă că lucrurile stau așa.
Adevărul este că nu știm mare lucru despre minte. Nu știm unde se duc informațiile pe care le colectăm din jurul nostru, însă când colectăm informație pe care apoi încercăm să o accesăm, vedem activitate la nivelul creierului într-o parte numită hipocampus. Din nou, poate că acest hipocampus este ușa pe care o deschidem către orice ar exista dincolo de noi.
Paradoxul înțelegerii lucrurilor pe care nu le înțelegem
Anul acesta am trecut printr-o certificare de 4 luni în neuroștiință și toată informația pe care am primit-o mi-a oferit impresia că știu mai bine cum funcționează creierul.
Am învățat despre cum se comportă creierul atunci când gândești, ce face cu informația pe care o primește de la corp când corpul simte ceva, am învățat despre schimbare, obiective, sincronicități, și multe alte lucruri. Ba chiar am primit instrumete cu care să îi ajut și pe alții să înțeleagă mai bine lucrurile ăstea.
Totul ca la final să conștientizez că, de fapt, nu am înțeles nimic.
Toată informația primită sunt definiții despre lucruri pe care nu le știm, astfel încât să devenim confortabili cu faptul că nu știm și să credem că știm.
Și paradoxul este că, pentru că credem că știm, înaintăm în direcția în care credem că știm ce se întâmplă, și facem lucrurile să funcționeze pentru că credem că știm. Dar, de fapt, nu știm.
Cu prietenie și optimism,
David
