În urmă cu niște ani, puteam să duc provocările pe care mi le setam mai bine ca acum. Sau cel puțin așa îmi aduc aminte. Însă în perioada asta se pare că simptomele BPD sunt ceva mai active decât mi-aș fi dorit și, pentru că se pare că planul nu funcționează, sunt nevoit să gestionez situația altfel.
Pe scurt, spre finalul lunii trecute, în data de 27 octombrie, am început o provocare (despre care am scris în articolul trecut) pe care am numit-o Dopamine Detox. Ea ar trebui să dureze până la final de noiembrie – în total, 34 de zile. Scopul acestei provocări era să mă ajute să scap de niște comportamente care sunt toxice pentru dopamina mea. Sau cel puțin să mai reduc din ele.
Zis și făcut. Am început cu zero dulciuri, zero carbohidrați, și zero dumb scrolling pe social media. Iar pentru primele 8 zile m-am ținut foarte bine de treaba, iar apoi am intrat într-un moment de splitting și în ziua a 9-a am mâncat tot ce nu voiam să mănânc și am stat pe Instagram. De atunci, nu am mai putut să mă țin de treabă cu privire la dumb scrolling. Am reușit să revin la mâncare sănătoasă, însă doar pentru două zile. În ziua 12 am repetat ziua a 9-a, cu multă mâncare nesănătoasă și dumb scrolling.
Atunci am observat că ceva e diferit. Atunci mi-am dat seama că atunci când planul nu funcționează trebuie să ajustez, pentru că tendința a fost să mă pedepsesc.
În loc să te pedepsești, ajustează traseul
Prin urmare, începând cu ziua 13 (9 noiembrie), am ales să fac altceva: să alerg zilnic câte 5 kilometri, ideal până la final de lună.
Însă după 9 zile de alergare zilnică (astăzi fiind a 9-a zi), mi-am dat seama că nu pot să fac asta până la final de lună.
În primul rând, mă simt obosit. E un fel de oboseală psihologică care nu are atât de mult treabă cu alergare, ci mai degrabă cu toate momentele de anul ăsta, care s-au acumulat, și cu simptombele BPD pe care le-am trăit zilele ăstea.
În al doilea rând, mă uit la starea vremii pentru restul săptămânii și văd că plouă pentru următoarele 5 zile. „Sigur nu o să alerg” este ce îmi spun și fix din motivul ăsta aleg să nu continui alergările și, pentru cele 12 zile rămase până la finalul lunii, o să meditez.
Vreau să revin la niște sesiuni de meditație pe care obișnuiam să le fac intens la final de 2023 și început de 2024 și să văd cum reușesc să mă țin de treabă. Prin urmare, ultimele 12 zile vor fi despre meditat.
Ce înseamnă să ajustezi traseul atunci când lucrurile nu merg conform planului
Am început să simt dificultăți foarte mari în privința provocărilor pe care mi le-am setat și mi-a fost clar că trebuia să schimb ceva când am ajuns într-un punct în care am simțit că nu mai pot.
Simțeam cum creierul nu mai are energie să gândească și cum presiunea continuării provocării îmi sufocă corpul. Era ca și cum corpul zbiera de disperare (da, atât de extrem se simțea), rugându-mă să mă opresc.
Prin urmare, a trebuit să schimb ceva.
Iar schimbarea activităților în sine nu a fost schimbarea care, de fapt, a contat.
În schimb, ceea ce am schimbat și m-a ajutat să mă relaxez a fost felul în care mă uit la întreaga provocare. La cele 34 de zile.
Inițial, când am pornit la drum cu schimbarea în dietă, am crezut cu tărie că pot să o duc la capăt. Uitasem de momentele mele de splitting (cum, de obicei, uit) și eram super focusat. Însă pe măsură ce mi-am dat seama că planul nu funcționează așa cum aș vrea eu, am realizat că trebuie să schimb felul în care mă uit la întreaga provocare.
Prin urmare, am început să îmi spun asta: Nu contează că nu fac un lucru pentru 34 de zile la rând. Ce contează este că pentru fiecare din cele 34 de zile reușesc să fac ce mi-am propus, chiar dacă ceea ce îmi propun sunt 5 lucruri diferite.
Cred că este o perspectivă mult mai sănătoasă, mai ales pentru atunci când planul nu funcționează.
Iar asta mă face să mă gândesc la unul din citatele mele preferate:
„Always plan for the fact that no plan ever goes according to plan.” – Simon Sinek.
Când mă gândesc la felul în care am reușit să ajustez provocarea, astfel încât să o duc la bun final, ma simt mândru de reușita mea.
Uitându-mă în urmă, la perioada din 2017, când am trecut prin 12 provocări (câte una în fiecare lună), îmi dau seama că felul în care mă uitam atunci la provocări era total diferit. Îmi aduc aminte că forțam lucrurile și continuam să fac ce mi-am propus, indiferent de ce se întâmpla cu mine. A fost ok, însă simt că abordarea de acum este mult mai bună.
În altă ordine de idei, așa cum spuneam și în articolul inițial, îmi doresc ca această provocare să se transforme într-un program de detoxifiere de dopamină pe care să-l organizez periodic, de cel puțin 3-4 ori în fiecare an. Iar luna următoare mă gândesc că ar putea fi februarie 2026.
Dacă dorești să te alături pentru luna februarie, poți completa formularul de mai jos și revin către tine cu informații când o să am ceva mai concret.
Citește și articolul inițial: Detoxifiere de dopamină într-o provocare de 30 de zile.
Cu prietenie și optimism,
David
