“Ţi-am spus eu!” este replica pe care dorim cu ardoare s-o spunem şi o facem cu fiecare ocazie pe care o avem. Atunci când ni se confirmă ceea ce credeam despre un anumit lucru ne simţim excelent, începem să simţim acea superioritate cum ne invadează gândurile.
Să crezi? Mai exact ce anume să crezi şi despre cine? Nu cred că bănuielile ne ajută la un lucru specific, nu e nimic definitoriu în a bănui ceva sau pe cineva. De altfel, nimic relevant, doar nişte gânduri care au sau nu un adevăr la bază şi pe care decidem dacă le exprimăm sau nu.
De ce? Pentru că ne e mai uşor. E mai uşor să rămânem la nivelul de persoane care doar îşi formează o părere în loc să încercăm să aflăm cât mai multe despre ceea ce exprimăm. Ne pricepem extrem de bine la a arunca vorbe fără pic de sens sau la a exprima o idee fără pic de logică, ne place doar să vorbim, nu să şi gândim ceea ce vorbim.
Simţim nevoia să ni se confirme ceea ce credem, simţim nevoia de confirmare din orice punct de vedere pentru că asta ne confirmă la rândul nostru superioritatea. Gândeşte-te la acea nevoie şi conştientizează cât de mult îţi doreşti confirmarea din partea celorlalțti, această dorinţă este la un nivel ridicat, nu? În altă oridine de idei, cum ar fi dacă ai putea să le confirmi bănuielile celorlalţi, tu fiind cel care le administrează acea doză de încredere în forţele lor proprii?
Nevoia de confirmare nu o ai doar tu, o avem cu toţii.
