Nu ai setat obiective pentru noul an? Inspiră-te de aici

Cuprins

Newsletter săptămânal
Abonare gratuită

Să setezi obiective nu ar trebui să fie prea dificil dacă nu ai setat deloc obiective până acum. Și nu este nicio problemă. Nu este ca și cum dacă nu ai setat obiective până în momentul de față, nu o poți face de acum înainte.

Pentru anul anterior, am avut câteva obiective pe care nu le-am atins și am făcut câteva lucruri care nu aveau niciun obiectiv asociat. Uitându-mă la 2023, vreau să am același tip de flexibilitate pentru 2024.

În continuare, vei găsi o listă de 64 de obiective pe care diferiți oameni (printre care și eu) le-au atins în 2023, astfel încât să știi că este posibil.

Scopul acestei liste este să te inspire, în cazul în care nu ți-ai setat obiective pentru noul an.

64 de obiective să te inspire să setezi obiective pentru noul an

Unele din ele sunt aleatorii și probabil nu au nicio legătură cu ce îți dorești de la noul an. Însă sunt șanse să găsești ceva în această listă care să îți stârnească interesul și să te hotărăști asupra unui lucru nou pe care să îl faci anul acesta.

Dacă nu, poate că doar ai nevoie de un mic reminder să începi să te gândești autentic la lucrurile pe care ți le dorești.

Uite lista:

  1. Să slăbesc
  2. Să încep terapie
  3. Să învăț cum să fac gândurilor nedorite ca să nu mai mă deranjeze
  4. Să fiu mai sociabil
  5. Să încerc câteva activități nebunești intime/sexuale cu partenerul
  6. Să fiu promovat la muncă
  7. Să învăț o limbă nouă
  8. Să învăț cum să îmi acord atenție și să nu îi mai las pe ceilalți să abuzeze de bunătatea mea
  9. Să devin părinte
  10. Să îmi găsesc primul loc de muncă
  11. Să stau departe de alcool
  12. Să setez limite mai sănătoase în relații
  13. Să economisesc bani
  14. Să găsesc o nouă pasiune
  15. Să călătoresc în altă țară sau alt continent
  16. Să îmi gestionez mai bine timpul
  17. Să găsesc o nouă rutină de skincare
  18. Să învăț să scot afară din viața mea oamenii nepotriviți fără să nu mă simt bine
  19. Să îmi cumpăr prima mea mașină
  20. Să am grijă de sănătatea corpului meu
  21. Să merg la primul concert
  22. Să alerg 10 kilometri
  23. Să îmi schimb stilul vestimentar
  24. Să îmi iau un job care să îmi placă
  25. Să încep să fac mici investiții
  26. Să îmi termin studiile
  27. Să găsesc o modalitate prin care să îmi gestionez anxietatea și/sau depresia
  28. Să mă căsătoresc
  29. Să îmi accept imperfecțiunile
  30. Să iert mai mult greșelile altora
  31. Să îmi fac noi prieteni
  32. Să îmi ajut părinții să aibă o viață mai bună
  33. Să donez bani, timp, sau alte lucruri de care nu am nevoie
  34. Să mă certific în ceva ce are legătură cu locul de muncă
  35. Să mă mut și să găsesc un alt loc mai bun în care să trăiesc
  36. Să fac mai multe lucruri spontan
  37. Să decid ce vreau să fac în viitor
  38. Să înlocuiesc produsele de curățat (personale și de casă) cu variante non-toxice, naturale
  39. Să încep să meditez cu/fără ghidaj
  40. Să învăț să mă iubesc
  41. Să ridic greutăți (weightlifting)
  42. Să încep să scriu într-un jurnal
  43. Să petrec mai puțin timp pe social media
  44. Să mănânc mai sănătos
  45. Să mai supraviețuiesc încă un an (în caz că ai parte de gânduri sinucigașe)
  46. Să părăsesc locul de muncă toxic sau o relație toxică
  47. Să învăț să gătesc mâncarea pe care îmi place să o mănânc
  48. Să îmi apăr drepturile și valoarea
  49. Să îmi fac analizele medicale
  50. Să fac un traseu Camino de Santiago
  51. Să îmi găsesc primul mentor
  52. Să îmi pierd virginitatea
  53. Să fiu recunoscător în mod regulat
  54. Să citesc mai multe cărți
  55. Să fiu mai conectat cu emoțiile mele
  56. Să șterg conturile de social media pe care nu le mai folosesc
  57. Să îmi ofer spațiu să re-învăț despre lucrurile care mă țin pe loc
  58. Să fac voluntariat
  59. Să încep o afacere
  60. Să devin conștient de punctele mele forte și să mă concentrez pe ele
  61. Să cer ajutorul atunci când am nevoie de el
  62. Să îmi plătesc ratele la bancă și datoriile
  63. Să învăț ceva ce pare dificil
  64. Să învăț să dansez

Ce ai ales?

Fă o pauză scurtă de la cititul acestui articol și scrie-ți obiectivele pe o hârtie (sau într-un jurnal). Este important.

Cum să setezi obiective SMART

Dacă te uiți la lista de obiective de mai sus, înțelegi că acestea nu sunt obiective SMART.

Ca un obiectiv să fie SMART, acesta trebuie să fie Specific, Măsurabil, Accesibil, Realist, și încadrat în Timp.

Însă nu te îngrijora, te voi ajuta eu să îți faci obiectivul SMART.

Să presupunem că unul din obiectivele tale pentru 2024 este să începi o afacere.

Hai să luăm fiecare literă din acronimul SMART și să vedem ce ajustări ai de făcut.

Poți folosi ghidajul de mai jos pentru orice obiectiv îți setezi.

Specific

  1. Care sunt detaliile cheie ale obiectivului tău?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să împarți obiectivul în acțiuni specifice;
  • Să identifici cine, ce, unde, când și de ce în legătură cu obiectivul.
  1. Poți comunica obiectivul clar altora?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să verifici dacă cineva (pe care nu îl cunoști) ar putea înțelege obiectivul tău fără să fie confuz;
  • Să te asiguri că oamenii pot discuta despre obiectiv cu tine – e un semn că l-au înțeles.
  1. Obiectivul tău răspunde unei nevoi sau probleme specifice?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să te asiguri că există suficientă claritate în jurul problemei sau nevoii pe care obiectivul o rezolvă;
  • Să verifici dacă obiectivul abordează o nevoie sau o problemă specifică.

Exemplu de obiectiv specific pentru a începe o afacere:

„Deschiderea unei mici cafenele specializate în blenduri artizanale și produse de patiserie din surse locale.”

Măsurabil

  1. Care sunt indicatorii cantitativi sau calitativi ai progresului?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să definești repere specifice care reflectă progresul;
  • Să determini cum vei monitoriza și măsura progresul.
  1. Cum vei ști când obiectivul a fost atins?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să definești elementele care vor indica faptul că ai atins obiectivul;
  • Să identifici ultimul pas pe care trebuie să îl faci pentru a considera obiectivul realizat.
  1. Poți urmări și comunica eficient progresul?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să definești modalități prin care să comunici actualizări despre progres;
  • Să te asiguri că poți monitoriza progresul în mod tangibil.

Exemplu de obiectiv măsurabil pentru a începe o afacere:

„Realizarea a 10.000 de euro în primele șase luni de la deschiderea afacerii.”

Accesibil

  1. Ce resurse îți sunt necesare pentru a-ți atinge obiectivul?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să identifici resursele, abilitățile sau sprijinul necesar pentru realizarea obiectivului;
  • Să înțelegi dacă ai aceste resurse la dispoziție și, dacă nu, să identifici modalități de a le obține.
  1. Ai așteptări realiste?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să îți evaluezi angajamentele și abilitățile actuale;
  • Să te asiguri că obiectivul tău este provocator, dar și că ai capacitatea să îl atingi.
  1. Care sunt posibilele obstacole?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să anticipezi posibilele dificultăți;
  • Să creezi un plan pentru a depăși obstacolele.

Exemplu de obiectiv realizabil pentru a începe o afacere:

„Începerea unei mici afaceri de consultanță bazată pe expertiza mea în [domeniul pe care îl cunosc bine], care necesită investiție inițială minimă și poate fi gestionată păstrându-mi jobul full-time.”

Realist

  1. În ce mod obiectivul tău este aliniat cu valorile și prioritățile tale?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să înțelegi importanța personală și profesională a obiectivului;
  • Să te asiguri că obiectivul este relevant pentru modul în care dorești să îți trăiești viața.
  1. Cum contribuie obiectivul tău la viziunea pe termen lung?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să conectezi obiectivul la viziunea ta;
  • Să te asiguri că, prin atingerea obiectivului, te apropii de viziunea ta.
  1. După ce îți atingi obiectivul, vei obține beneficii tangibile?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să identifici rezultatele pozitive legate de realizarea obiectivului;
  • Să te asiguri că obiectivul merită urmărit.

Exemplu de obiectiv realist pentru a începe o afacere:

„Începerea unei afaceri de e-commerce, vânzând produse ecologice, în concordanță cu pasiunea mea pentru conservarea mediului.”

Încadrat în Timp

  1. Având în vedere scopul obiectivului, termenul limită este realist?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să înțelegi dacă intervalul de timp disponibil este rezonabil pentru a îți atinge obiectivul într-un ritm confortabil;
  • Să eviți să stabilești termene limită prea strânse sau prea îndepărtate.
  1. Care sunt termenele intermediare în intervalul de timp?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, ai putea:

  • Să împarți obiectivul în sarcini mai mici, cu termene limită individuale;
  • Să te asiguri că poți măsura progresul fiecărei sarcini mai mici.

Exemplu de obiectiv limitat în timp pentru a începe o afacere:

„Lansarea unui magazin online de bijuterii handmade în următoarele trei luni, cu prima vânzare realizată în prima lună de activitate.”

Obiectivele mele pentru 2024 și ce obiective am reușit să ating în 2023

Uite câteva din lucrurile pe care le-am făcut în 2023:

  • Am finalizat Camino de Santiago din Lisabona către Santiago de Compostela și am mers peste 750 de kilometri în 26 de zile;
  • Am devenit Executive Coach certificat de International Coaching Federation;
  • Am găsit un partener de business;
  • Am slăbit 10 kilograme;
  • Am renunțat la câteva relații nesănătoase;
  • Am început să meditez și să fac exerciții, timp de 5-6 zile pe săptămână.

Uite ce obiective am pentru 2024:

  • Să vizitez Japonia pentru o lună;
  • Să vizitez Italia pentru o săptămână;
  • Să încep un podcast și să public 1 episod pe săptămână;
  • Să îmi păstrez greutatea între 70 și 75 kilograme;
  • (poate) Să vizitez Stockholm pentru o săptămână;
  • (poate) Să alerg un (semi) maraton;
  • Să practic coaching;
  • Să citesc peste 10 cărți și studii despre optimism.

Poate că sunt mai multe lucruri pe care mi le doresc de la 2024 însă în momentul de față acestea sunt lucrurile la care mă gândesc.

Precum anul trecut, poate că unele din aceste obiective vor fi uitate și poate că voi adăuga altele noi. Consider că acest tip de flexibilitate este foarte sănătos.

Cu prietenie și optimism,
David

Cum să îți descoperi pasiunile

Atunci când ești pasionat, este ușor să continui. Descoperă-ți pasiunile și continuă să faci lucrurile care îți plac, chiar și când viața devine dificilă.

DD slash MM slash YYYY

Noutăți și sfaturi despre optimism în inbox

E un privilegiu să ținem legătura. Promit că îți trimit doar informații valoroase!

Skip to content